Autoritatea Electorală Permanentă informează competitorii electorali că miercuri este data limită la care partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior îşi pot desemna reprezentanţi în birourile electorale de circumscripţie, organizate cu ocazia alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din data de 6 decembrie.

Pe 1 octombrie, are loc completarea birourilor electorale de circumscripţie cu partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, în ordinea numărului de deputaţi şi de senatori.

În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de 3 octombrie, se pot depune contestaţii privind completarea biroului electoral de circumscripţie, care se soluţionează de BEC.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentPreşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca: ”Nu vă ascund faptul că am avut o primă discuţie cu PNL şi ei sunt prima opţiune”
Articolul următor“Legile Puterii” va fi moderată de către Alexandra Păcuraru. Prima ediție, luni, 5 octombrie