Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că-și menține declarația potrivit căreia n-a făcut poliție politică și nici n-a mințit în legătură cu acest lucru. Afirmația vine în contextul în care fostul șef al statului a început deja procedurile de mutare din vila de protocol, din care e silit să plece ca urmare a verdictului definitiv de colaborator al Securității.

“În ceea ce privește documentele de la CNSAS, îmi asum orice document scris de mine care se găsește în arhiva lor. Documentele scrise de alții nu mi le pot asuma. Nu am avut niciodată implicare în CNSAS, habar n-am, ei au gestionat arhivă, ei au dat certificate, eu pot să vă asigur că n-am exercitat nicio influență acolo, nici nu aveam cum. 

Mai mult, este o decizie CSAT, de desecretizare a tuturor arhivelor – SRI, MApN si MAI- care a fost inițiată chiar de mine, nu de altcineva. O să merg cu exprimarea punctului meu de vede că n-am făcut nici poliție politică și niciodată n-am mințit în declarați. Înscrisurile pe care eu le-am recunoscut acoperă realități, nu sunt inventate” a afirmat fostul președinte, în direct la Realitatea Plus.

Traian Băsescu nu și-a pierdut umorul și a comentat în stilul caracteristic anumitor declarații legate de situația sa. Una dinte replicile ironice a vizat-o chiar pe Elena Udrea, o apropiată a sa, care i-a luat apărarea după anunțarea verdictului definitiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție.   

“Vă dați seama ce frământări metafizice au unii, că o sa ajung la Moscova că nu au SPP. N-aș vrea să intru în jocurile ridicole ale cuiva. Repet: ce e scris de mine, îmi asum, dar nu să fiu tras la răspundere pentru ce au scris alții,” a afirmat fostul șef al statului, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentTraian Băsescu a fost externat. Soția fostului președinte recunoaște că problemele medicale ar fi grave
Articolul următorLudovic Orban, la “Legile Puterii”: Când Cîțu a cerut excluderea mea din PNL, i-am spus că în scurt timp nu va mai fi nici premier, nici președinte PNL