Era sfârșitul lui decembrie 1989, chiar înainte de Revoluție, atunci când la ghișeul Băncii Române de Comerț Exterior s-au prezentat doi bărbați ca să ridice 600 de mii de dolari. 11 ani mai târziu, ofițeri și procurori SIE menționează într-un raport secret că misterioșii bărbați se numesc Cosma Vasile și Galani Valentin.

 

DECEMBRIE 1989 – 600.000 de dolari scoși din conturile Securității

„În urma verificărilor efectuate în registrele de casă ale ICE Dunărea, a rezultat faptul că niciuna din sumele menţionate nu a fost înregistrată în evidenţele financiar-contabile ale întreprinderii. În mod implicit, nu a fost posibilă nici identificarea destinaţiei finale a acestora”. Se arată într-un extras din Raportul procurorilor SIE privind anchetarea conturilor ICE Dunărea

Altfel spus, banii au fost ridicați în numele ICE Dunărea și folosiți pe persoană fizică. Procurorii SIE nu au pus însă lângă numele înregistrate pe biletul de retragere și chipuri. Jurnaliștii de la flux24.ro scriu că, în realitate, cele două persoane care au ridicat banii nu ar exista sub respectivele nume. În plus, tot ei ar mai fi scos plase cu bani și cu un an înainte.

„Din verificările efectuate cu privire la ridicări de numerar în valută de la ghișeele BRCE, a rezultat că în perioada 1988-1989 au fost eliberate în favoarea ICE Dunarea și la ordinul său (adrese formale întocmite de aceasta în virtutea unor aprobari ale CSP) sume totalizând, conform documentelor identificate, 950.000 USD”, se mai arată în extrasul din Raportul procurorilor SIE privind anchetarea conturilor ICE Dunărea

Așadar, două fantome ar fi reuși să scoată din conturile Securității aproape un milion și jumătate de dolari. Dar lucrurile ar putea să se lămurească simplu. Persoana care era însărcinată cu legătura directă cu BRCE din partea Aport Valutar Special era un anume Emil Gârleanu, ginerele unuia din frații lui Ceaușescu, care după 1990 a lucrat într-unul din serviciile secrete românești. Despre banii din conturile ICE Dunărea a vorbit și fostul director BANCOREX. Răzvan Temeșan a mărturisit că ar fi fost racolat de SIE în 1993, ca să găsească în țară și în străinătate banii roșii din decembrie 1989.

Răzvan Temeșan, fost director BANCOREX: Am avut proasta inspirație să accept să fiu recrutat în 1993 în legătură cu banii lui Ceaușescu. Și așa i-am deranajat pe mulți. Ei voiau să treacă timpul și să tragă banii.

Temeșan ar fi reușit atunci să recupereze milioane de dolari. Dar, jaful a continuat și după 89. Doar că semnăturile de pe biletele de retragere aveau și chipuri. Beneficiarii banilor din averea diavolului au fost, așa cum au dovedit-o anchetele, tot oameni din interiorul serviciilor. Nume importante au putut lua credite cu dobânzi mici de la BANCOREX, bani pe care nu i-au mai rambursat niciodată.

Securitatea a vândut români vreme de 40 de ani! Animale tranzacționate în schimbul oamenilor trimiși în Occident

Articolul precedentPericol de RĂZBOI la graniță. Gilles Emmanuel Jacquet: “România este protejată de apartenenţa la NATO”
Articolul următorRealitatea de lângă tine. Lucreția Cercel – mănâncă doar cartofi, dar împarte săracilor