Deputatul Alexandru Teacă va candida pe lista Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, potrivit Agerpres.

Alexandru Teacă s-a născut în martie 1957, este colonel în rezervă şi a fost şeful Poliţiei oraşului Întorsura Buzăului, iar în toamna anului trecut a fost validat deputat, înlocuindu-l pe Octavian Goga.

Potrivit liderului organizaţiei judeţene PMP Covasna, senatorul Gheorghe Baciu, una dintre principalele mize ale alegerilor locale din acest an este câştigarea Primăriei oraşului Întorsura Buzăului.

“Candidatul nostru pentru funcţia de primar este Claudiu Severian Morar, iar printre obiectivele noastre se numără rezolvarea problemei încălzirii centrale şi apei calde în Întorsura Buzăului, înscrierea gratuită a terenurilor în Cartea funciară şi dezvoltarea infrastructurii (…). Pentru funcţia de primar al oraşului Întorsura Buzăului vor fi 9 sau 10 candidaţi. Noi am propus iniţial să facem o listă cu candidaţi de la toate partidele politice, apoi să facem un sondaj şi să-l susţinem toţi pe cel mai bine plasat, cu cele mai multe şanse să câştige în faţa actualului primar, dar orgoliile au fost mai mari. Am avut mai multe runde de convorbiri cu toate partidele, am propus să facem front comun, să-l susţinem pe cel mai bine plasat, dar nu am reuşit acest lucru. Şi acum am pe birou 450 de chestionare pentru teren pe care nu le-am mai utilizat”, a declarat senatorul Gheorghe Baciu pentru AGERPRES.

Articolul precedentBăsescu despre viceprimarul Orban: Avea misiunea să aibă creioane ascuțite, să aibă ascuțitori
Articolul următorEXCLUSIV – VIDEO INTERVIU MARATON cu procurorul Mircea Negulescu: primele declarații de la reținere. Alegerile, dinamitate!