Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că cel mai bun program de relansare economică este scutirea mediului de afaceri de poverile fiscale prin reducerea de taxe şi pledează pentru investiţii de “cel puţin 30 de miliarde de euro”, informează Agerpres.

“Cel mai bun program de relansare economică este scutirea mediului de afaceri de poverile fiscale prin reducerea de taxe, taxe, taxe! Românii harnici trebuie ajutaţi prin măsuri îndrăzneţe, iar reducerea taxelor şi impozitelor îi va ajuta să-şi revină după şocul Covid -19. Să alocăm cel puţin 30 de miliarde de euro pentru investiţii, investiţii, investiţii. Autostrăzi, spitale, infrastructură pentru irigaţii. Acestea sunt vitale”, a scris Tomac, miercuri, pe Facebook, citat de Agerpres.

El a adăugat că Uniunea Europeană a suspendat toate regulile fiscale, prin urmare “ne putem împrumuta pentru proiecte majore”.

“Asta dacă avem curaj să direcţionăm banii în investiţii, nu în pomeni electorale. Tot în această perioadă, Guvernul trebuie să oprească risipa banilor publici prin adoptarea legii blocate în Parlament de 3 ani privind transparenţa, transparenţa, transparenţa totală în administraţie. Fiecare contract, fiecare factură trebuie publicate pe site-ul tuturor instituţiilor publice din clipa în care sunt semnate. Acestea nu sunt secrete de stat, trebuie scoase la vedere. Aşa vor şti toţi cetăţenii cât cheltuie şi pe ce o primărie, un spital, o şcoală, un minister. Totul la vedere! Acestea sunt măsuri care pot ajuta în mod real România. A trecut vremea angajamentelor, acum e nevoie de acţiune”, a mai menţionat acesta. 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 14. Belișul, paradisul uitat al actorilor trecuți
Articolul următorMarius Pașcan: A fost o perioadă extrem de tumultoasă, agitată, cu multe conflictualităţi de natură politică