Coordonatorul campaniei de vaccinare  anti-COVID, Valeriu Gheorghiță a declarat la Realitatea PLUS că va lua parte și el vineri la maratonul vaccinării ce va avea loc în București în acest weekend.
 
„Trec la ceea ce am învățat ani de zile și anume să fiu alături de pacienții mei, să fiu alături de persoanele care își doresc să se vaccineze și voi avea câteva ore în care, la Sala Palatului, voi fi într-un cabinet de vaccinare. Unul din cele 40 de la Sala Palatului și mai sunt încă 10 la Biblioteca Națională. (…) Este o acțiune de voluntariat 100%. Aș vrea să precizez că toți cei care sunt implicați în derularea acestei campanii de vaccinare nu sunt plătiți și fac efectiv voluntar această activitate. Este un demers al corpului medical și al societății academice din Municipiul București. Se pot adresa cât de multe persoane în aceste 3 zile în care se pot vaccina. Avem 50 de cabinete de vaccinare. Se pot face diverse estimări, însă important este să asigurăm un flux coerent,” a declarat Valeriu Gheorghiță. 
 
Acțiunea maratonul de imunizare anti-COVID are loc între 7 și 9 mai, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională din Capitală. La ea participă o mie de voluntari de la Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă și de la Universitatea de Medicină „Carol Davila”, iar vaccinul folosit va fi Pfizer / BioNTech.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentEuroparlamentarul PMP Eugen Tomac: „Campania de vaccinare din România este mult mai eficientă decât cea din Belgia”
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis a eliberat din funcție doi procurori