Moment istoric la Washington. Președintele Joe Biden a promulgat luni un proiect de lege care simplifică și urgentează procesul de acordare a asistenței militare către Ucraina, pentru a ține piept invaziei Rusiei. Cunoscut sub titulatura de lend lease, un astfel de act legislativ n-a mai fost semnat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite au acordat ajutoare militare de sute de miliarde de dolari statelor care luptau împotriva Germaniei naziste, inclusiv Uniunii Sovietice a lui Stalin. 

Moment istoric la Washington. Președintele Joe Biden a promulgat luni un proiect de lege care simplifică și urgentează procesul de acordare a asistenței militare pentru Ucraina, pentru a ține piept invaziei Rusiei. Cunoscut sub titulatura de lend lease, un astfel de act legislativ n-a mai fost semnat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite au acordat ajutoare militare de sute de miliarde de dolari statelor care luptă împotriva Germaniei naziste, inclusiv Uniunii Sovietice a lui Stalin. 

În cadrul unei ceremonii de semnare a legii, care a avut loc în Biroul Oval,  Biden a declarat: “Atrocitățile în care sunt implicați rușii sunt pur și simplu dincolo de orice limite”.

“Semnez un proiect de lege care oferă un alt instrument important în eforturile noastre de a sprijini guvernul Ucrainei și poporul ucrainean în lupta lor pentru a-și apăra țara și democrația împotriva războiului brutal al lui Putin”, a declarat Biden, potrivit cnn.com, citat de realitatea.net

Proiectul de lege, care ușurează unele dintre cerințele pentru ca SUA să împrumute sau să închirieze echipamente militare Ucrainei, a fost adoptat cu o majoritate bipartizană în Camera Reprezentanților și în Senatul SUA.

Susținătorii săi spun că legislația îi oferă lui Biden o autoritate mult mai largă pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva Rusiei și abordează modul în care SUA pot trimite mai rapid arme Ucrainei.

Președintele Volodimir Zelenski a reacționat rapid, mulțumind liderului de la Casa Albă pentru decizia luată. “Semnarea legii Lend lease este un pas istoric. Sunt convins că vom învinge din nou, împreună. Și vor proteja democrația în Ucraina. Și în Europa. La fel ca în urmă cu 77 de ani”, a scris Zelenski pe twitter.

Cunoscută drept Lend-Lease (împrumut și închiriere), legea a fost semnată pentru prima dată de președintele Franklin Delano Roosvelt, în 1941, pentru a ajuta Coaliția care lupta împotriva Germaniei lui Hitler. Estimat la vremea respectivă la circa 60 de miliarde de dolari (aproape 700 de miliarde la valoarea din 2020), ajutorul miliar a fost considerat esențial în câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Fostul președinte sovietic Nichita Hrușciov, consilier al lui Stalin în perioada războiului, declara în memoriile sale că în discuții particulare cu acesta, fostul dictator comunist ar fi recunoscut că USRR n-ar fi făcut față Germanei naziste dacă nu erau ajutoarele americane.

Sursa: Realitatea de Diaspora