Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că USR-PLUS îşi va da seama că s-a pripit când a stabilit retragerea încrederii pentru premierul Florin Cîţu. Liderul UDMR a adăugat că a existat o consultare înaintea ca prim-ministrul să îl revoce pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii, iar şeful Executivului „a avut o răbdare uriaşă” şi a făcut şedinţe de Guvern pentru Ministerul Sănătăţii de câte ori a vrut ministrul Voiculescu.

„Sunt convins că şi ei dacă se gândesc într-o astfel de logică de a menţine această cerere, o să îşi dea seama că s-au cam pripit, nu este cazul, nu este momentul să insiste pe această solicitare. Nu se poate accepta. Asta înseamnă că suntem întorşi în Parlament, înseamnă că se poartă discuţii, înseamnă că mesajul nostru către cetăţenii noştri, către partenerii noştri este că în România nu este o clasă politică matură şi, din patru în patru luni, din jumătate în jumătate de an, dacă cineva se supără schimbăm premierul, schimbăm configuraţia. Nu se poate”, a afirmat Kelemen Hunor joi la Digi FM. 

Acesta a mai precizat că UDMR nu spune că trebuie să plece premierul, dacă ar fi fost vorba de revocarea unui ministru care face parte din UDMR. 

„Nu este adevărat că nu a fost o consultare. A fost o consultare. Cât de lungă a fost, când s-a făcut, e o altă discuţie. Dar a existat. Chiar şi cu mine s-a consultat premierul înainte să decidă. Deci, nu se pune problema. Nici dacă ar fi vorba despre un ministru UDMR nu aş spune că trebuie să plece premierul, dacă pleacă un ministru, în care premierul nu are încredere. E vorba de încredere. Lucrurile s-au adunat. A avut o răbdare uriaşă. Florin Cîţu a făcut şedinţe de Guvern pentru Ministerul Sănătăţii de câte ori a vrut ministrul Voiculescu. Cu toţii am susţinut acest lucru, pentru că era vorba despre sănătate. Şi dimineaţă, şi seară, şi luni, şi duminică, şi sâmbătă, şi online, şi fizic. Nu conta. Deci nu se poate reproşa că nu a încercat coaliţia, că nu a încercat premierul. Ori suntem de acord că avem un set de valori comune, aşezat într-un program de guvernare asumat de coaliţie şi atunci mergem înainte, ori chiar nu suntem încă pregătiţi să guvernăm ţara. Punct”, a explicat liderul UDMR. 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentLiderul PMP, Cristian Diaconescu: ”Suntem singura țară din Europa Occidentală, în criză politică, în plină pandemie”
Articolul următorPrima declarație a premierului după scandalul de la guvernare: „Mă surprinde puțin abordarea. Credeam că în ședința de coaliție de luni a fost clar!”