Se conturează mișcări interesante în politica autohtonă. Două scenarii sunt deja pe masa de lucru a creierelor de strategie.

Primul din scenarii are legătură cu posibilitatea amânării alegerilor în primăvara lui 2021. Această, repet, posibilă amânare ar avantaja clar doar două partide, PNL și PSD, cele care își vor disputa primele locuri în opțiunea electoratului.

PSD pare a fi un pic mai avantajat de idee, în sensul în care se va juca de-a opoziția la guvern liberal, cel mai probabil undeva prin septembrie chiar interimar. PSD ar avea timp să-și facă congres, să depună moțiune de cenzură, să trântească Guvernul, să-l lase apoi interimar și să legifereze în Parlament. În acest timp, castanele fierbinți vor fi înghițite de Orban, de la acțiunea anti Covid la criza economică, începutul anului școlar, valul doi de îmbolnăviri.

Până atunci, Ciolacu își va rezolva supremația în partid, ar scăpa de amenințarea Firea și de șantajul lui Ponta, va câștiga susținerea baronilor locali și va avea de forțat doar alegeri simultane, locale și parlamentare. Atunci, aleșii locali PSD vor trage, vrei, nu vrei, și pentru listele de deputați și senatori. În plus, până atunci, vor coace și alianța cu ce a mai rămas din ALDE.

De cealaltă parte, PNL are o misiune ingrată. Cumva încă pe val, liberalii au mult de muncă. Administrarea pandemiei, cu eventualul val doi, le va da posibilitatea să-și revină în coerența mesajului și poate să puncteze la capitolul încredere. Acum deja știu cam ce ar trebui să facă, chiar și o stare de urgență nu ar deranja foarte tare, s-ar putea juca politic ca grijă față de cetățean. În plus, la guvernare, cu sau fără mandat, liberalii ar avea timp să sudeze opoziția la PSD. Mai mult, dacă scapă de moțiunea de cenzură, liberalii ar putea modifica ceva din legea alegerilor, votul electronic sau cel prin corespondență, întru atragerea electoratului stabil de dreapta.

Alt scenariu este cel în care vom avea alegeri, chiar în pandemie, jucând totul sau nimic. Aici părerile sunt împărțite, taberele ar accepta o campanie atipică și fie ce-o fi. Aici se joacă în cheia virusului, se mizează pe prezență scăzută la vot și conservarea sferelor de putere existente. Riscant, celălalte partide balama pretind locuri importante pentru susținere. Acest lucru nu convine celor două, PNL și PSD, politicienii știind că, dacă s-ar lungi până la primăvară, am avea un parlament cu maxim 4 partide, asta dacă UDMR mai face prag electoral. Bref, nu știm care din scenarii va fi jucat. Săptămâna aceasta este decisivă pentru marea bătălie. Armele-s unse deja. Urmează pac-pac!!

Articolul precedentAcord istoric la Bruxelles: România primește o sumă record! Klaus Iohannis a câștigat, astăzi, alegerile
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 28. Când coronavirusul apelează la influenceri