PMP salută decizia NATO de a cere Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria, Georgia și Ucraina, susținând integritatea teritorială a Republicii Moldova și a celorlalte două țări, a declarat președintele partidului, domnul Cristian Diaconescu.

Pe această cale, declară domnul Diaconescu, Organizația Nord Atlantică solicită Moscovei să-și respecte angajamentele internaționale în privința recunoașterii suveranității statelor vecine. Liderul PMP consideră că oficialii NATO doresc ca Rusia să revină la masa acordurilor diplomatice dintre țările democratice și să se lepede de tendințele autoritariste, manifestate în relațiile cu alte țări riverane.

Președintele Diaconescu subliniază că retragerea trupelor rusești din Transnistria ar reprezenta un prim pas spre reintregirea națională, de o parte și de alta a Prutului, un obiectiv politic urmărit și susținut, cu ardoare, de PMP. ”Republica Moldova, liberă de trupele rusești din Transnistria, și-ar putea manifesta, deschis, dorința de unire cu România și pe această cale, integrarea în UE. De aceea, este binevenită declarația NATO, care susține eliberarea Moldovei de armata de ocupație rusească”, a mai spus domnul Diaconescu.

În declarația de la summitul din Bruxelles, care se desfășoară în aceste zile, se menționează că NATO ”reiterează sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova în cadrul granițelor lor recunoscute la nivel internațional. În conformitate cu angajamentele sale internaționale, cerem Rusiei să retragă forțele pe care le-a staționat în toate cele trei țări fără acordul lor”.

De asemenea, președintele Diaconescu solicită, în mod expres Partidului Unității Naționale din Republica Moldova (PUN), organizație – frate a PMP, să-și reafirme dorința de reintregire a României, de a milita pentru unitate națională și de a respinge toate provocările venite din partea partidelor comuniste și neocomuniste, cozile de topor ale Moscovei, în contextul alegerilor anticipate care se vor desfășura în luna iulie.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Interlopii fac legea, polițiștii asistă. Marele „noroc” al României: nu suntem o țară bogată, de interes major pentru infractori
Articolul următorMinistrul mediului: Propunem ca în cazul în care urșii intră în intravilanul localităților, intervenția să fie imediată, promptă, graduală