Europarlamentarul PMP Eugen Tomac spune că UE și NATO trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a opri invazia Rusiei din Ucraina. Tomac spune că războiul din Ucraina este o problemă de securitate regională.

“Despre situaţia din Ucraina, observăm că un stat care nu a greşit cu absolut nimic este invadat de Federaţia rusă, iar principalul motiv pentru care a fost realizată această agresiune este dorinţa majorităţii cetăţenilor ucraineni de a se apropia de UE şi NATO.

Şi acum UE trebuie să vină cu un răspuns pe măsura acestei provocări. În primul rând, ne-am trezit cu o criză umanitară, pentru că avem aproape şase milioane de refugiaţi în statele membre al UE.

Avem o criză de securitate, iar în acest caz UE şi NATO sunt obligate să reacţioneze. Mai avem, apoi, o criză a energiei, la fel de importantă. Avem şi criza economică, cea care afectează toţi cetăţenii europeni, dar şi Ucraina. Din acest punct de vedere, cred că avem o solidaritate, aproape toate statele s-au aliniat acestor sancţiuni.

Nu cred că exagerez atunci când spun că Uniunea Europeană are în faţă de gestionat una dintre cele mai mari crize cu care se confruntă de când s-a creat blocul comunitar”, a declarat europarlamentarul PPE Eugen Tomac, miercuri, la Parlamentul European.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentCristian Rizea anunță APOCALIPSA! Capii rețelei de trafic de droguri și prostituție de lux, băgați în corzi! DECIZIA care-i îngroapă definitiv pe„șmecheri”
Articolul următorPMP: Fixaţia PSD cu renegocierea PNRR pune România într-o situaţie critică!