Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, s-a poziţionat, duminică, împotriva amânării alegerilor locale programate pe 27 septembrie. El a afirmat, în cadrul unei întâlniri electorale organizată la Botoşani, că în ciuda crizei sanitare care afectează România, alegerile pentru autorităţile publice locale trebuie să aibă loc, pentru că “drepturile fundamentale şi democraţia nu pot fi puse între paranteze nici pe vreme de război, nici pe vreme de pandemie”.

“Democraţia îţi scoate în faţă foarte multe provocări şi iată că trecem printr-o asemenea situaţie când trebuie să avem alegeri în plină pandemie.

Mulţi politicieni iresponsabili spun că mai bine anulăm alegerile, le amânăm, de ce mai este nevoie. Eu vă spun că am fost unul dintre cei care am susţinut că trebuie să avem alegeri chiar dacă se desfăşoară sub această presiune şi nesiguranţă, pentru că drepturile fundamentale şi democraţia nu pot fi puse între paranteze nici pe vreme de război, nici pe vreme de pandemie, niciodată. Este esenţial să nu neglijăm acest aspect extrem de important, pentru că mulţi dintre cetăţenii români, în urmă cu 30 de ani, mai bine de 30 de ani, au ieşit din casă, au ieşit în stradă şi nu s-au mai întors niciodată pentru că şi-au dorit să trăiască în libertate.

Libertatea pe care o avem trebuie să ştim să o preţuim. Din păcate, foarte mulţi politicieni care cred că le ştiu pe toate au confiscat această libertate şi au folosit-o în interes propriu”, a afirmat Tomac, informează Agerpres.

Articolul precedentDeputatul PMP, Marius Pașcan: Nu trebuie să căutăm vinovați, ci soluții. Nu putem da vina numai pe Guvern, cu toții trebuie să fim responsabili
Articolul următorLaurențiu Botin: Deontologii, schema USR, serviciile