Preşedintele PMP Galaţi Cătălin Cristache a declarat că noul prefect numit pe filiera PNL Eugen Hristache a reuşit „o performanţă de noapte minţii” şi a emis o hotărârea care stabileşte că este voie să fie organizate concerte în interior cu 30% din capacitate ocupată, însă concertele în aer liber sunt complet interzise.

„La Galaţi, proaspătul prefect numit pe filiera PNL, Eugen Hristache, a reuşit o performanţă demnă de noaptea minţii: a emis o hotărâre care stabileşte că ai voie să faci concerte în interior cu 30% din capacitate ocupată, dar este interzis sub orice formă să faci aceleaşi concerte în aer liber”, a scris Cătălin Cristache joi pe Facebook.
 
Vicepreşedintele PMP la nivel naţional mai spune că  prefectul, prin această decizie „îi bate la fund pe cei de la OMS: în aer liber este mai periculos decât în spaţiu închis”.
 
„Practic, îi bate la fund pe cei de la OMS: în aer liber este mai periculos decât în spaţiu închis. Doamne, apără şi păzeşte. Atât îi duce capul pe oamenii ăştia care ar trebui să pună stavilă coronavirusului. Între timp, 90 de noi infectări din 428 de teste – rată de pozitivarea apentă de 21,9%”, a completat Cristache.
 
Comitetul Judeţean  pentru Situaţii  de Urgenţă  Galaţi  a adoptat miercuri următoarea hotărâre care a fost aplicată de la ora 18.00:
 
„Art. 1 Se modifică art. 16 alin. (2) din Hotărârea CJSU Galaţi nr. 670 din data de 14.10.2020 şi va avea următorul conţinut: În condiţiile art. 15 organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile Galaţi (2,21), Tecuci (2,45), Şendreni (1,94), Scânteieşti (1,67),  Nicoreşti (1,99), Braniştea (1,83), Cuca (1,90),  Schela (2,08), Umbrăreşti (1,55), Bălăbăneşti (1,54), Buciumeni (2,06) şi Poiana (1,75), unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
 
Art. 2 Se modifică art. 17 alin. (1) din Hotărârea CJSU Galaţi nr. 670 din data de 14.10.2020 şi va avea următorul conţinut: În condiţiile art. 15 organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este interzisă în localităţile Galaţi (2,21), Tecuci (2,45), Şendreni (1,94), Scânteieşti (1,67),  Nicoreşti (1,99), Braniştea (1,83), Cuca (1,90),  Schela (2,08), Umbrăreşti (1,55), Bălăbăneşti (1,54), Buciumeni (2,06) şi Poiana (1,75), unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
 
Art. 3 Se modifică art. 29 alin. (2)  din Hotărârea CJSU Galaţi nr. 670 din data de 14.10.2020 şi va avea următorul conţinut: Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 23.00, în localităţile Galaţi (2,21), Tecuci (2,45), Şendreni (1,94), Scânteieşti (1,67),  Nicoreşti (1,99), Braniştea (1,83), Cuca (1,90),  Schela (2,08), Umbrăreşti (1,55), Bălăbăneşti (1,54), Buciumeni (2,06) şi Poiana (1,75),  unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
 
Art. 4 Se modifică art. 30 alin. (2) din Hotărârea CJSU Galaţi nr. 670 din data de 14.10.2020 şi va avea următorul conţinut: Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00, în localităţile Galaţi (2,21), Tecuci (2,45), Şendreni (1,94), Scânteieşti (1,67),  Nicoreşti (1,99), Braniştea (1,83), Cuca (1,90),  Schela (2,08), Umbrăreşti (1,55), Bălăbăneşti (1,54), Buciumeni (2,06) şi Poiana (1,75),  unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
 
Art. 5 Se modifică art. 39 alin. (2) din Hotărârea CJSU Galaţi nr. 670 din data de 14.10.2020 şi va avea următorul conţinut: Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în localităţile Galaţi (2,21), Tecuci (2,45), Şendreni (1,94), Scânteieşti (1,67),  Nicoreşti (1,99), Braniştea (1,83), Cuca (1,90),  Schela (2,08), Umbrăreşti (1,55), Bălăbăneşti (1,54), Buciumeni (2,06) şi Poiana (1,75),  unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori”.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentPreședintele AEP: “Din punctul meu de vedere, alegerile se pot ţine în condiţii de siguranţă”
Articolul următorVIDEO: Spovedania lui Rizea continuă la Realitatea Plus. Zeci de ore de dezvăluiri zguduitoare