Mihail Neamțu, candidat la parlamentare pe listele PMP Timiș, transmite un mesaj după ce ultimele date de la BEC arată cu PMP ar putea să nu treacă de pragul de 5% și  să rateze astfel intrarea în Parlament. „Acum a venit vremea să ne evaluăm cu onestitate și ne identificăm erorile tactice și strategice. Dreapta înseamnă răspundere individuală, nu o distribuire colectivistă către toți și către nimeni a unor greșeli politice majore. E timpul adevărului”, susține Neamțu pe Facebook.

„Dragi prieteni: până la anunțurile finale pe care le va face BEC, aș dori să rostesc câteva gânduri. Am făcut politică cu onestitatea și decența unui cetățean liber, fără să fiu o singură zi angajat al Statului sau beneficiar de stipendii și privilegii. De aproape zece ani, m-am bătut pentru idei, valori și idealuri cu decență și consecvență.
Dar acum, când se trage linia, trebuie să recunoaștem că partidele-establishment au obținut un scor modest, mult sub așteptări. Și cred că, înainte de a arăta cu degetul spre alții, ar fi bine ne uităm în oglindă și să ne mărturisim greșelile. Disprețul elitei conducătoare față de grijile acute ale famililor de români s-a adâncit.
Ne spunem creștin-democrați, dar nu i-apărăm pe oamenii credincioși care, în aceste vremuri cumplite, au dorit să aprindă o lumânare de Paști, să se regăsească într-un ceas de rugăciune sau pelerinaj. Am justificat amenzile abuzive și umilirea Bisericii ca pe-o cenușăreasă a Statului jandarmeresc care, cu o bâtă în mână, i-a ciomăgit sau amendat pe credincioși, preoți și pastori precum pe ultimii infractori.
Ne spunem conservatori, dar nu suflăm o vorbă despre politicile pro-familie, despre criza demografică, despre România vie care trebuie să renască print-un politici concrete de stimulare a nupțialității și a natalității.
Ne-am dedulcit la guvernare, uitând de legătura cu tinerii din societate, neștiind să atragem figuri proaspete, fețe frumoase și chipuri luminoase, capabile să producă emoție și entuziasm în circumscripțiile marilor orașe. Am pariat pe mediocritate, soluții improvizate, baronași închipuiți, traseiști ordinari, oameni de nimic. Am reîncălzit ciorbe vechi, fără niciun gust.
Poate vom calcula și cât de mult ne-a costat tăcerea la închiderea piețelor, deși nu sunt nici azi dovezi științifice că de acolo se răspândea infecția. Poate vom calcula câte voturi am pierdut închizând școlile. Sau bisericile! Și aici nu-i vorba de voturi, ci de onoarea și demnitatea oamenilor care nu pot face agricultură prin telemuncă.
Am justificat toate inepțiile rostite la Ministerul Educației în dispreț față de grijile mamelor și exasperarea bunicilor preocupați de viitorul copiilor. Am discriminat țăranul român, lăsat fără o importantă sursă de venit și-am justiticat orice aberație propusă de Dr. Raed Arafat, „comandantul acțiunii“.
Ne numim conservatori, dar îl comparăm pe Trump cu Dodon, condamnăm la Bruxelles Polonia catolică și-o dăm cotită atunci când suntem întrebați despre ideologia de gen. Trebuia să fim 100% alături de republicanii din SUA, dar „experții” noștri au jubilat la victoria globaliștilor lui Biden.
PSD a câștigat alegerile din pricina mediocrității partidelor de establishment. Nu neglijez panica și contextul Covid, nici păpușarii și rețelele securiste ale celor se joacă cu ferme de troli și fenomene sociale de tip astroturfing… Totuși, ar fi o imensă greșeală să dăm vina doar pe alții…
Acum a venit vremea să ne evaluăm cu onestitate și ne identificăm erorile tactice și strategice. Dreapta înseamnă răspundere individuală, nu o distribuire colectivistă către toți și către nimeni a unor greșeli politice majore. E timpul adevărului”, scrie Mihai Neamțu pe Facebook.

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentAngela Merkel cere un lockdown mai dur
Articolul următorVIDEO Moș Crăciun, întâlniri online magice cu copiii