PMP cere Guvernului să folosească banii publici pentru dezvoltarea țării, nu pentru interesele politice de moment. Astfel, partidul face apel ca rectificarea bugetară să vină în întâmpinarea dorințelor și nevoilor societății, nu în buzunarele primarilor liberali.

„PMP speră ca discursurile premierului Cîțu privind corectitudinea financiară să fie acoperite de realitatea construirii ajustărilor bugetare, încât creșterea economică să se reflecte în investiții, sprijinirea sectorului privat, în dezvoltarea locală și susținerea educației și a sănătății. Premierul Cîțu trebuie să conștientizeze că principala sa responsabilitate este să guverneze România, nu să fie preocupat de ambițiile sale politice. De aceea, țara așteaptă rezultate , nu promisiuni și campanie electorală, pe spatele oamenilor”, au declarat reprezentanții PMP.

Partidul Mișcarea Populară consideră că ieșirea din criza economică generată de pandemie este meritul sectorului privat și al creșterii consumului, nicidecum al acțiunilor guvernamentale, care au venit cu întârziere, fără o coerență și o strategie unitară.

„Poate nu este prea tarziu ca Guvernul să gândească în termenii interesului național și să ne ofere o rectificare bugetară pozitivă, cu o puternica injecție financiară pentru o dezvoltare durabilă. De asemenea, executivul nu trebuie să uite corelarea rectificării cu PNRR ca nu cumva să pierdem banii europeni”, au precizat reprezentanții PMP.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentLiderul USR despre execuția bugetară: ”Lucrurile arată bine, din punctul nostru de vedere”
Articolul următorIa pastila SRS: Dansatoarea din buric