Premierul Florin Cîţu s-a declarat mulţumit, joi seara, de toţi miniştrii şi a negat că ar exista neînţelegeri în coaliţia de guvernare, potrivit agerpres.ro.

El a fost întrebat, la Digi 24, dacă “scârţâie” coaliţia de guvernare.

“În niciun caz. (…) Bineînţeles că este o coaliţie în care sunt diferite obiective, dar aceleaşi principii, până la urmă. Pe mine nu mă deranjează că sunt discuţii. Ştiţi bine cât am stat noi să facem bugetul în coaliţie, dar a ieşit un buget foarte bun până la final. Avem un buget foarte bun, în care toate ministerele şi-au primit exact ce îşi doreau pentru a avea investiţii. Discuţii vor exista tot timpul. Chiar şi în acelaşi partid. Vă spun că anul trecut, când eram la guvernare cu PNL, bugetul, rectificările bugetare erau lucrurile cele mai complicate şi eram ministrul Finanţelor şi e complicat să îi faci fericiţi pe toţi, dar până la urmă veneam cu o soluţie şi mergeam mai departe. La Bucureşti s-a găsit o soluţie, se va găsi şi la Iaşi, se va găsi peste tot. Coaliţia nu scârţâie”, a răspuns premierul.

El a afirmat că probleme apar la implementarea bugetului.

“Lupta nu este să faci bugetul; este implementarea bugetului – acolo apar problemele şi de aceea în Legea bugetului anul acesta, pentru a-i motiva pe miniştri, este un articol care spune foarte clar: cine nu îşi face execuţia bugetară, bugetul va fi ajustat. Miniştrii trebuie să se implice să-şi execute bugetul, că de aceea l-am făcut, de aceea l-am pus acolo. Trebuie să înţelegem: când faci un buget, mai ales cu deficit, trebuie să luăm resursele de undeva. Resursele le luăm din împrumuturi. Eu nu îmi permit să iau împrumuturi de pe piaţă, ca la finalul anului să nu se execute bugetul, să-i dau înapoi. Presiunea este foarte mare pe miniştri să îşi execute bugetul”, a spus Cîţu.

Premierul a susţinut că toţi miniştrii îşi fac, în acest moment, treaba “foarte bine”.

“Eu evaluez miniştrii de fiecare dată, dar prezint public deciziile. Aşa cum am făcut şi până acum. Deciziile le voi prezenta în coaliţie şi după aceea şi românilor. Dar îi evaluez tot timpul, aşa cum dumneavoastră, românii, mă evaluaţi pe mine în fiecare zi. Nu există un termen, nu am avut perioadă de graţie sau ceva. Mă evaluaţi în fiecare zi, ceea ce fac. Aşa şi eu îmi evaluez cabinetul, pentru că performanţa mea, performanţa cabinetului depinde de fiecare dintre noi. Şi dacă unul dintre noi nu îşi face treaba, suferim toţi şi de aceea este foarte important. (…) În acest moment, toată lumea îşi face treaba foarte bine. (…) Urmează testul în următoarele două săptămâni pentru PNRR. Trebuie să lucreze din greu la PNRR. În fiecare zi e un test”, a precizat Florin Cîţu.

Întrebat dacă va candida pentru şefia PNL, el a răspuns că deocamdată nu a fost anunţat congresul.

“Hai să vedem când se anunţă congresul şi vedem ce facem atunci. Eu vă spun ce vă spun de fiecare dată: îmi fac treaba aici, la guvern, pentru români, avem rezultate foarte bune, măsurile pe care le-am luat anul trecut au dat rezultate, măsurile pe care le-am luat anul acesta dau rezultate, avem cea mai mare creştere economică anul trecut în trimestrul patru, mergem înainte”, a spus Cîţu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentVicepreședintele PMP, Gheorghe Ialomițeanu: ”Atenționăm Guvernul „laudelor” că românii sunt afectați de creșterea prețurilor!”
Articolul următorLuni, ora 21:00 – Discuții fără menajamente, cu garda jos. Realitatea PLUS cere dreptate în numele tău!