Premierul Ludovic Orban a spus în ședința de Guvern de miercuri dimineață că trebuie sesizat Parchetul cu privire la neregulile de la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

„E cusut cu ață albă”, a spus el, adăugând că în CNAIR s-au creat premisele pentru ca statul român să plătească despăgubiri constructorului.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat în ședința de miercuri dimineață a Guvernului ce se întâmplă cu autostrada Lugoj-Deva.

„Astăzi, situația autostrăzii Lugoj-Deva se prezintă în felul următor: avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricții, avem 21 de km în lotul 3 unde se circulă cu restricții de viteză și de tonaj, avem 4 km din lotul 2 muzeu în aer liber – sunt finalizați în proporție de 75% dar nerecepționați, și avem 9 km din lotul – celebra secțiunea urșilor – nerealizați”, a răspuns Bode.

„Începând de mâine, 28 mai 2020, CNAIR va ridica temporar restricțiile de tonaj pe tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea și Ilia”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Acesta a adăugat că în noiembrie 2019 „am preluat 21 de kilometri de muzeu în aer liber, iar pe 24 decembrie am decis deschiderea traficului  pe acest tronson, cu restricții de viteză și de tonaj, în urma finalizării intervențiilor la podul peste Mureș”.

„Între timp am finalizat și expertiza pentru drum, ridicăm restricțiile de tonaj pe tronsonul Lugoj – Deva, lotul 3, cei 21 de kilometri, începând de mâine”, a subliniat el. „Plata se va face din suma reținută din garanția constructorului și ne dorim să circulăm pe autostradă cât mai rapid cu putință”, a mai spus Bode.

Întrebat despre tronsonul 2, ministrul a spus că a răspuns la 168 de solicitări în mai puțin de două luni de la reluarea procesului de achiziție.

„Termenul pentru depunerea ofertelor este septembrie 2020, până la sfârșitul anului ne propunem să semnăm contractul. Proiectare, 12 luni. Execuție, 30 de luni. În condițiile în care nu vom avea contestații. Noi am declanșat procedura de contestație în anulare la hotărârea Curții de Arbitraj de la Paris, prin care statul român, în urmă cu câteva săptămâni, a fost obligat la plata unor despăgubiri și repunerea în contractul în 2013 cu antreprenorul”, a adăugat el.

„Și pentru măgăriile pe care le-au făcut ăștia pe lotul 3 nu plătește nimeni? Sper că ați făcut sesizare…”, a intervenit premierul Orban, iar Lucian Bode a făcut precizarea că este vorba despre lotul 3 și despre „constructorul spaniol”.

„Acolo a fost cu siguranță un aranjament între managementul Companiei și constructor ca să rezilieze contractul fără temei legal, tocmai casă creeze posibilitatea compaiei să câștige, pentru că acolo lucrurile sar în ochi. Lipsa de apărare, astea toate trebuie sancționate, trebuie trimis către Parchet… ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. După cum arată lucrurile, vă spun clar că totul e cusut cu ață albă”, a mai declarat Ludovic Orban. 

Bode a adăugat că „este inadmisibil să ai 5-6 recepții parțiale perfecte și când ajungi la 98% progres fizic, lucrările să nu mai fie în regulă și să reziliezi contractul”. „Anul 2013 este anul în care trebuie să ne uităm cu atenție ce s-a întâmplat cu acest lot. (…) Valoarea inițială a contractului este de 560 de milioane de lei, iar suplimentările acceptate au fost de aproximativ 800 de milioane de lei, adică cu 140-150%”, a subliniat el. 

„Nu poți să suplimentezi valoarea unei lucrări cu 140-150%, dar la Curtea de Arbitraj de la Paris am pierdut pentru că statul român, prin CNAIR, nu și-a apărat corect șansele. Este inadmisibil să nu accesezi proba cu martori, în vreme ce reclamantul a depus sute de documente”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Ludovic Orban a solicitat un control, iar toate rezultatele „privind ilegalitățile” să fie trimise la Parchet. „Nu vom accepta să pierdem bani din cauza ticăloșiei unora care au alte interese decât să construiască autostrăzi”, a declarat premierul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentStudiu de caz, Cataramă
Articolul următorLiderul PMP, Traian Băsescu: Să vă spun și care este partea bună a acestei pandemii