Președintele PMP, Eugen Tomac, a semnalat, pe Facebook, că cele douăzeci de camioane încărcate din România cu materiale de primă necesitate „au fost întâmpinate cum nu se putea mai frumos la graniță, însă s-au oprit cum nu se putea mai urât și josnic sub un pod de la intrarea în Chișinău!”.

Eugen Tomac îi atrage atenția lui Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, că Basarabia e România!, fiindcă „sângele apă nu se face!”.

„În timp ce Rusia livrează doar propagandă, România oferă un sprijin real pentru oamenii nevinovați afectați de noul coronavirus. Cele douăzeci de camioane încărcate cu materiale de primă necesitate au fost întâmpinate cum nu se putea mai frumos la graniță, însă s-au oprit cum nu se putea mai urât și josnic sub un pod de la intrarea în Chișinău!

Dar, când te cheamă Dodon și îți place să stai sub ruși, acționezi ca un frustrat. Dacă nici atunci când, pe patul de spital, cineva îți aduce o cană cu apă nu ești în stare să îi spui un nesincer, dar politicos “mulțumesc”, atunci îți meriți soarta de slugă.

De la București, camioanele cu ajutoare materiale au plecat din Piața Victoriei și vor ajunge, vrea Dodon sau nu, la toți cei care au nevoie de ele. De sub pod sau din centru, românii din R. Moldova știu exact cine le este alături oricând au nevoie.

Aceste gesturi sfidătoare nu se uită, însă și Dodon să rețină: sângele apă nu se face!

Basarabia e România!

Uniți în Europa!”, se arată pe pagina de Facebook a Eugen Tomac.

Articolul precedentReuniune la nivel înalt a liderilor din statele membre ale Uniunii Europene
Articolul următorPreşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi vicepreşedintele Mike Pence au fost testaţi pentru coronavirus