Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, marți seara, că, la un moment dat, toate unitățile medicale din țară vor primi pacienți infectați cu noul coronavirus în condițiile în care sistemul medical face față cu greu pandemiei.

„Din păcate suntem într-o situație care nu este normală nu putem căuta normalitatea în situația în care ne aflăm. Activitatea se desfășoară în condițiile specifice unei pandemii, trebuie să-ți adaptezi activitatea. Impactul pe sistemul sanitar solicită și măsuri specifice, poate lumea nu e obișnuită cu ele, nu avem cum să lucrăm în condiții normale. Suntem deschiși să găsim soluții. Avem nevoie de personal în plus. N-ai cum să asiguri un număr ideal de medici pentru toți. Orice este posibil de rezolvat îl facem. Colegii din teren trebuie să înțelegă că nu suntem într-o fază de normalitate”, a declarat Raed Arafat, marți seara, relatează realitatea.net

Creșterea numărului de cazuri este evidentă, sper ca măsurile luate să fie eficiente și dacă sunt respectate să ducă la sistarea creșterii, să ne oprim la un platou, dar o perioadă tot vom avea o presiune pe sistemul medical. Avem 615 localități care au o incidență între 1, 5 și 3 la mia de locuitori, sunt 44 de municipii cu incidența de 1,5 și 3 la mia de locuitori și 15 orașe mari în care rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori.

Azi am avut o discuție cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, ne-a chemat pentru a vedea ce soluții avem, printre acestea am vorbit despre transformarea Spitalului Malaxa în Spital Covid, de asemenea la Spitalul Sfântul Pantelimon să fie un etaj unde primesc cazuri de Terapie Intensivă. La un moment dat toate spitalele vor primi pacienți cu Covid, nu doar cele desemnate. Sunt mai multe județe care ne-au cerut ventilatoare pentru a suplimenta numărul de paturi. De exemplu, Mureș, Vâlcea și la Iași. În următoarele 4-6 săptămâni, cam asta va fi situația. Noi în București avem sute de cazuri zilnic, de aici să calculăm așa: cam 5% din cazuri ajung în următoarele 10 zile la Terapie Intensivă, iar cam 20-30% au nevoie de oxigen”, a mai explicat Raed Arafat.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentSpovedania lui Rizea continuă la Realitatea PLUS: Dezvăluiri incendiare din dosarul MICROSOFT. Coldea i-a zis lui Ghiță, după audieri, că e IUDA
Articolul următorEugen Tomac: ”Avocatul Poporului trebuie să fie un jurist profesionist, fără apartenenţă politică”