Fostul jurnalist Robert Turcescu se arată dezgustat de modul în care unii internauți au comentat moartea fostului actor Bogdan Stanoevici, un contestatar al măsurilor anti-Covid-19. Bogdan Stanoevici chiar a participat la un protest împotriva măsurilor sanitare.
„Cînd moare un om, creștinește e să spui “Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească”. Iar despre morți, numai de bine.
Să vezi la moartea unui om spectacolul gorilelor internaute, bătîndu-se cu pumnii in piept ca să atragă atenția că încă o dată se adeverește zicala de tip nou potrivit căreia “cine nu crede în Covid, de Covid va pieri”, e grotesc și, in actualul context, mizerabil.
A murit un om. Bun, rău, mai bun sau mai rău decît noi, dar un om. Dumnezeu sa-l ierte. Și, dacă se poate, să-l ierte și gorilele internaute”, a spus Robert Turcescu pe Facebook.
Actorul Bogdan Stanoevici, în vârstă de 62 de ani, a murit din cauza COVID-19. Sunt însă destui cei care susțin că moartea i-ar fi fost cauzată de o bacterie contactată în timp ce era în spital infectat cu noul tip de coronavirus. Actorul se afla internat la Institutul De Urgență Pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu” pentru a face ECMO, o procedură medicală.
ECMO este o procedură prin care pacientul este conectat la un aparat care preia funcțiile inimii și plămânilor pentru ca organele să se refacă, cu alte cuvinte o ”respirație extracorporală”.
El a fost internat în urmă cu o lună după ce s-a infectat cu coronavirus, iar starea lui s-a agravat în ultima perioadă.
Stanoevici era un contestatar al măsurilor de protecţie împotriva infectării cu SARS-CoV-2 şi era în prima linie a protestatarilor antimască în urmă cu câteva luni.
Sursa: Realitatea Din PMP