Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu a efectuat, de duminică până marţi, o vizită oficială în Portugalia, la invitaţia omologului său, amiralul Antonio Manuel Fernandes da Silva Ribeiro, în cadrul discuţiilor fiind analizată situaţia de securitate regională.

Programul a inclus şi întrevederi cu ministrul portughez al Apărării Naţionale, Maria Helena Chaves Carreiras, şi cu alţi oficiali militari, precum şi întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Comandamentului Întrunit pentru Operaţii Militare, arată un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

De asemenea, generalul Daniel Petrescu a susţinut, la Institutul Universitar Militar din Lisabona, o prelegere cu tema “Situaţia de securitate pe Flancul estic al NATO”.

Agenda de discuţii s-a circumscris dinamicii situaţiei de securitate din estul Europei, programului comun al militarilor români şi portughezi în ţara noastră, precum şi continuării pregătirii în Republica Portugheză a unor piloţi şi a personalului tehnic de sprijin din Forţele Aeriene Române.

Generalul Daniel Petrescu a apreciat contribuţia colegilor portughezi în demersul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare în zona de est a NATO şi a Uniunii Europene. În ţara noastră, Forţele Armate Portugheze au dislocat un detaşament terestru care augmentează efectivele Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est, menţionează MApN.

“Efortul camarazilor portughezi se înscrie în contextul general al solidarităţii şi determinării aliate de a pune în practică, la nevoie, a principiului apărării colective. Este remarcabilă disponibilitatea militarilor portughezi de a fi alături de noi nu doar la instrucţie, ci şi la momente de sărbătoare, aşa cum a fost prezenţa lor în blocul de paradă de Ziua Naţională”, a afirmat Daniel Petrescu.

În semn de apreciere a relaţiilor excelente de cooperare dintre forţele armate ale celor două ţări, amiralul Silva Ribeiro i-a conferit generalului Petrescu distincţia militară Medalha da Cruz de Sao Jorge, Primeira Classe.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentB1, la răscruce între statul paralel și cetățean. Bobby Păunescu, dezvăluiri explozive, astăzi, la ”România Suverană”, ora 20:50
Articolul următorAutoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în România sunt 18.896.339 cetăţeni cu drept de vot