Fostul președinte Traian Băsescu susține că ”starea de alertă” reprezintă o încălcare a Constituției și arată că drepturile oamenilor pot fi limitate doar prin intermediul ”stării de urgență”, impusă de către șeful statului. Băsescu îl taxează și pe ”comandatul operațiunii” Raed Arafat arătând faptul că acesta nu poate limita drepturi ale omului.

”Respectaţi Constituţia!

Am spus în mod repetat că “Strea de alertă” este un atac la Constituţie.

Justiţia a început să anuleze rând pe rând, măsurile de carantinare, de închidere a şcolilor sau a restaurantelor. Problema este că aceste procese vor continua să facă harcea-parcea măsurile şi aşa slabe şi întârziate luate de guvern.

Nu poţi să interzici sau să limitezi drepturi fundamentale prin ordin al “comandantul operaţiunii” în baza declarării “stării de alertă”.

Starea de alertă nu este prevăzută în Constituţie, în timp ce drepturile cetăţenilor români sunt garantate de Constituţie în nu mai puţin de 39 articole (de la 15 la 54).

Drepturile fundamentale pot fi limitate temporar, numai prin instituirea “stării de urgenţă” decretată de Preşedintele României, în baza art. 93 din Constituţie. Dar pentru asta, Preşedintele României şi nu “comandantul operaţiunii”, trebuie să-şi asume responsabilitatea…

PS – Pentru punerea sub control a pandemiei sunt un adept al unor măsuri mult mai dure decât cele acum în vigoare, dar acest lucru trebuie făcut cu respectarea Constituţiei.”, scrie Traian Băsescu.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentVIDEO Noi dezvăluiri la „Culisele statului paralel”! Cristian Rizea, despre legăturile cu SRI și lumea politică ale unui important om de afaceri
Articolul următorDeclarația pe propria răspundere poate fi arătată pe telefon sau tabletă