În pragul alegerilor europene, președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, aduce în discuție impactul războiului din Ucraina asupra României și a Europei, analizând activitatea următoarei legislaturi a Parlamentului European în ceea ce privește securitatea continentului.

„Atât istoria, cât și evenimentele recente ne reamintesc că Rusia, prin violența endemică pe care o perpetuează, fie ea de natură militară sau hibridă, reprezintă o amenințare la adresa arhitecturii și securității europene. Vorbim despre un actor politic impredictibil care joacă după reguli ce contravin status quo-ului internațional”, declară candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Parlamentul European.

În fața acestor realități geopolitice, Eugen Tomac se declară dezamăgit și revoltat de modul în care guvernarea PSDPNL gestionează un domeniu atât de important precum este cel al Securității și Apărării României: „Este revoltător. Guvernul și președintele României și-au asumat alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare, dar au cheltuit 1,58. Absolut jenant. Și asta în condițiile în care România este deja afectată de un război hibrid. Războiul declanșat de tiranul Putin transcende frontierele fizice. Este suficient să ne uităm la formațiunile politice românești care vehiculează mesaje de natură să divizeze românii, să îi îndepărteze de valorile europene și să încetinească dezvoltarea economică a societății”, spune președintele PMP.

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentDescoperă emoția cu bijuteriile KARA Diamond: rafinament și eleganță la superlativ
Articolul următorDreapta Unită: Românii s-au săturat de nedreptate şi vor în 9 iunie să meargă la vot, să îi trimită în opoziţie pe cei de la PSD-PNL