Marius Pașcan, prim-vicepreședintele PMP: ”Ne putem aștepta ca situația economică a României să se...
Prim-vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Marius Pașcan, atrage atenția că urmează o criză economică în perioada următoare. El face referire și la liderii UE, care precizează că „statele uniunii trebuie să se aștepte tocmai la recesiune în anul 2023”. În acest sens PMP solicită Guvernului să adopte măsuri complementare celor luate de BNR pentru stăvilirea inflației (măsuri de reducere a fiscalității și de temperare a facturilor la energie electrică, gaze și combustibil).
PMP: ”Uniunea Europeană ne-a dat deja banii în conturi şi Executivul nu ştie nici...
PMP condamnă faptul că Guvernul PSD – PNL – UDMR nu are nici până în acest moment funcţionale mecanismele instituţionale interne pentru folosirea efectivă a banilor pe care Uniunea Europeană ni-i acordă prin PNRR. Nu există nici măcar normele de aplicare internă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a se aloca şi folosi efectiv banii - acuză formațiunea politică.
PMP, apel la parlamentari: ”Sunt legi în Parlament care așteaptă de luni sau de...
Partidul Mișcarea Populară lansează un apel către Parlament pentru a-și relua rolul său constituțional și să adopte, de urgență, legile „cerute de români”.
Ministrul Dezvoltării: „Numărul mare de cereri înregistrate într-un timp scurt arată că este o...
„Numărul mare de cereri înregistrate într-un timp scurt arată că este o mare lipsă de locuri în creşe la nivel naţional, şi este nevoie de programul naţional de construire de creşe, măsură care este prezentă şi în Programul de Guvernare”, a spus Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă al UDMR.
Președintele Klaus Iohannis: Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR, restul...
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la Cotroceni că este 100% cert că planul României de accessare a fondurilor europene de redresare post-pandemie va fi acceptat de Comisia Europeană.
Ministrul Cseke Attila: ”Cu respectul pentru generaţia mai în vârstă, această perspectivă nu este...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că pe anumite domenii de expertiză în construcţii, cum este cazul securităţii la incendii, s-a format o adevărată castă, iar sistemul va fi schimbat radical.
Ministrul Dezvoltării: Contract de finanțare pentru construirea noului cămin studențesc al Universității din Pitești
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost prezent joi în Argeș
Ministrul Cseke Attila anunță construirea a cel puţin 200 de creşe din PNRR, în...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, Cseke Attila, a anunţat construirea a cel puţin 200 de creşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 370 de milioane de euro. Creşele vor fi de trei dimensiuni şi vor respecta toate reglementările legale în vigoare.
PMP solicită Președintelui și Guvernului României să facă din Planul Național de Redresare și...
PMP solicită președintelui și Guvernului să facă din Planul Național de Redresare și Reziliență un proiect de țară: „Mai multe minți puse în slujba unei idei valorează întotdeauna mai mult decât una singură”, anunță MEDIAFAX.
Președintele Iohannis: Am convenit asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, o şansă pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că s-a convenit asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, menţionând că cele 30 de miliarde de euro reprezintă o şansă pentru dezvoltarea României şi realizarea reformelor amânate atâţia ani, informează Agerpres.