Doar trei zile ne mai despart de începutul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei. Cifrele momentului relevă cum se prezintă, de fapt, scena politică în aceste momente cruciale pentru viitorul Bucureștiului. Potrivit acestor date, Anca Alexandrescu, candidata independentă pentru fotoliul de edil al Bucureștiului, susținută de AUR, și Daniel Băluță (PSD) sunt despărțiți de mai puțin de 6.000 de voturi, cei doi fiind candidații cu cele mai mari șanse în cursa pentru București, potrivit site-ului Lumea Politică.

În realizarea acestor calcule, dar și pentru a avea o imagine mai bună asupra opțiunilor electorale, au fost alese voturile politice. Metoda folosită a ținut cont de faptul că persoanele implicate în campania locală și evenimentele din timpul alegerilor din 2024 au influențat mult votul și nu pot fi luate în considerare, precizează sursa citată.

S-a plecat, astfel, de la ideea că votanții AUR nu vor vota niciodată un candidat precum Cătălin Drulă și nici electoratul PSD nu va fi impresionat de manifestările de tip „woke” ale lui Băluță, scrie publicația menționată.

Astfel, cursa este dominată de Anca Alexandrescu și Daniel Băluță. Primarul PSD al Sectorului 4 poate să adune 168.733 de voturi, iar candidata independentă are un număr de 162.939 de voturi.

La polul opus, Cătălin Drulă poate convinge 139.973 de alegători, în vreme ce Ciprian Ciucu are la dispoziție 138.179 de voturi. Ana Ciceală, surpriza ultimelor sondaje, este cotată de această metodă cu 46.080 de voturi, ea fiind urmată în clasament de Vlad Gheorghe, Dan Trifu și Alexandru Zidaru.

Imagine

 
 

Ca procente, situația în lupta pentru fotoliul de primar pare și mai strânsă. Anca Alexandrescu este despărțită de Daniel Băluță de numai 0,8%. Lupta pentru locul al treilea este și ea strânsă și se dă între Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, aflați la o diferență de 0,24%.

ImagineAnca Alexandrescu

S-a considerat faptul că Anca Alexandrescu Va aduna 95% din voturile obținute de AUR la Consiliul General. Public suveranist care, cu siguranță, nu are de ce să migreze spre alte opțiuni, mai ales din moment ce fosta realizatoare TV confirmă și din postura de candidat. Abordarea din campania electorală și imaginea de apărătoare a celor defavorizați o ajută pe Anca Alexandrescu să atragă și publicul social-democrat. Am estimat că 30% dintre cei care au votat PSD la alegerile trecute vor opta pentru candidata independentă. Votanții PPUSL vor migra în proporție de jumătate spre Anca Alexandrescu, mai ales că Piedone a anunțat inițial că o susține. Este vorba despre votanți care, în trecut, au ales PSD sau AUR. Anca Alexandrescu va atrage un minim de jumătate dintre cei care au optat pentru SOS la alegerile precedente.

Daniel Băluță

Daniel Băluță estimăm că va atrage numai 70% din voturile PSD din cauză că escapadele sale semi-progresiste au iritat publicul tradițional. Primarul Sectorului 4 nu are nici susținerea totală a partidului (Grindeanu nu a fost la depunerea candidaturii) și nici nu va reuși să atragă votanți tradițional USR – Nicușor Dan în ciuda eforturilor disperate. Probabil că Băluță va mai aduna jumătate din votanții PPUSL.

Ciprian Ciucu

Puținii votanți care au ales PNL la consiliul general în 2024 vor vota unanim cu Ciprian Ciucu, pentru că numai publicul ultra-liberala a votat PNL anul trecut. Ciucu va mai reuși să obțină 20% din voturile USR și jumătate din puținii oameni care au votat anul trecut Alianța Dreptei.

Cătălin Drulă

 
 

Candidatul USR nu reușește să conserve votul luat de partid anul trecut. Cu mulți contra-candidați pe segmentul său, Cătălin Drulă va obține 60% din voturile celor care au ales progresist în 2024. Mai adună 50% din voturile Alianța Dreptei și 25% din REPER.

Imagine

Articolul precedentSusținere uriașă pentru Anca Alexandrescu: candidatul independent este sprijinit de încă un partid suveranist
Articolul următorLudovic Orban a lămurit de ce a plecat din echipa lui Nicușor Dan: „Decizia a venit din dorința președintelui”