Peste un milion de copii din țara noastră trăiesc în sărăcie, iar multe dintre lucrurile care nouă ni se par firești sunt un lux de neatins pentru ei. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Univeristar din Capitală, alături de Realitatea PLUS, a adus un gram de speranță pentru 21 de copii din Bacău de care au grijă cei de la SOS Satele Copiilor din România. Pentru al doilea an la rând, ne-am propus să luminăm Crăciunul unor familii care au într-adevăr nevoie de ajutor.

A fost un an greu, însă Crăciunul trebuie să însemne liniște. Dragoste, familie, acasă. Un cămin în condiții decente. Din păcate, nu toată lumea se poate bucura de luxul unui trai normal.

În satul Șipote, comuna lBăgești, județul Bacău, trei fetițe, Narcisa, Miruna și Lorena, împreună cu mama lor Lidia își duc traiul într-o căsuță dărăpănată, în care nu există curent electric, dar pentru care plătesc lunar 400 de lei chirie.

“Îmi doresc să am lumină, îmi doresc să am camera mea. Nu pot sa mi fac temele pentru că nu am lumină”, spune o fetiță.

Dorințe mărunte pentru mulți dintre noi, un lux pentru cele trei fetițe. Mama acestora ne povestește cu lacrimi ce și-ar dori de Crăciun.

Lidia Manolache, mamă de 31 de ani: “N-avem apă, n-avem curent, n-avem casa noastră, n-avem ce ne trebuie, asta e. Să aibă ce n-am avut eu, să le cresc corespunzător și să aiba tot ce-i necesar pentru copii.”

După ce primesc cadourile pe care Moșu le-a lăsat la noi ne spun atât: “Vă mulțumim pentru tot ce ne-ați adus!”

În țara noastră, aproape 1,3 milioane de copii se culcă flămânzi seară de seară, asta în condițiile în care în România sunt în jur de 3,7 milioane de copii. Zona cea mai afectată de sărăcie rămâne Moldova, însă sunt și alte județe și orașe în care oamenii trăiesc de pe o zi pe alta. Pandemia ar putea conduce la o agravare a sărăciei.

Cei care vor să doneze pentru  SOS Satele Copiilor din România o pot face printr-un SMS cu textul MAMA la 8864.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 26 decembrie 2020
Articolul următorVIDEO Culisele statului paralel, ora 18:00 – Au fost scoase din țară date după ce Ghiță a fugit în Serbia?