Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii “România Suverană“, a anunțat un proiect de anvergură în care sunt implicate familiile Păcuraru și Păunescu, împreună cu un important miliardar american, frate al regretatului Steve Jobs. Obiectivul acestei asocieri este să demonstreze că în România se pot face investiții curate, fără implicarea statului, pentru și cu ajutorul românilor adevărați, care-și iubesc țara.

“Miliardari americani, investiții curate în România, fără implicarea statului. Familiile Păunescu și Păcuraru susțin cluburile de presă și de afaceri.

Noi, familia Păcuraru și familia Păunescu, alături de Robert Friedland am pus deja bazele unui parteneriat curat și alături de noi vom atrage doar investiți curate, nu avem nevoie de ajutorul “domnului stat”, vream să arătăm că se poate. Se poate să ai o Românie curată, să ai un viitor luminos, la tine în țară, se poate să fii suveran și dacă Statul Paralel, după mai mult de 20 de ani, și-a dorit să țină parteneriatul american la distanță, noi, familia Păcuraru și familia Păunescu, iată că atragem americanii să ne fie parteneri într-un demers unic pentru România.

Încă o dată spun că bazele acestui parteneriat sunt curate, toate vor fi transparente, vor fi investiții curate, în interesul românilor și al României. Vom susține în continuare Clubul Român de Presă, Clubul Oamenilor de Afaceri, Garda Națională și Patronatul Uniunea Industriașilor din România – UGIR.

Imagine

Este primul semnal, dragi români, că s-a pus stop hoției. Vom dovedi că vom uni forțele în bine și vom duce România acolo îi este locul.

Le mulțumesc tuturor patrioților, tuturor semnatarilor care ne-ați încurajat și ne-ați rugat să mergem mai departe. Mergem mai departe și vom dovedi că România poate fi suverană și resursele țării noastre pot fi exploatate de noi. Am petrecut câteva ore minunate alături de Robert Friedland, care a fost frate cu regretatul Steve Jobs. Robert are o relație de foarte mulți ani cu Bobby Păunescu, o relație care s-a menținut foarte frumos în timp.

Alături de Robert Friedland, au fost și 3 directori executivi. Robert are afaceri în minerit pe toate continentele. Potențialul țării noastre este fantastic, Eric, un geolog, ne-a mărturisit că România are o capacitate extraordinară de a se reface prin propriile puteri și poate că reindustrializarea nu este atât de departe precum ar crede unii.

Așadar, vă invităm pe toți cei care doriți să faceți investiții serioase în România să vă întoarceți acasă, să vă dați mâna și să arătăm că împreuna se poate,” a afirmat Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii “România Suverană”.

Articolul precedentRomânii nu scapă de valul de scumpiri! Prețul pâinii a crescut cu 29% față de aceeași perioadă a anului trecut
Articolul următorMarius Pașcan (PMP): “Cum vă mai rabdă pământul acestei țări să vă faceți că nu vedeți?!” Mesaj tranșant la adresa liderilor Coaliției de guvernare