Nicușor Dan pariază că Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa pentru primăria Capitalei. Actualul primar al Bucureștiului spune că intrarea Gabrielei Firea în luptă îl avantajează, pentru că voturile se împart între candidații de stânga. Mai mult, Nicușor Dan crede că este exclus ca Gabriela Firea să abandoneze cursa electorală.
Referitor la retragerea lui Piedone din cursă, Nicuşor Dan a spusla o televiziune de știri: „Aş zice mai degrabă că nu se va retrage. Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage, dar nu pot să exclud varianta asta”.
El exclude însă o retragere a Gabriela Firea. „Pe asta o exclud pentru că ăsta e motivul pentru care dânsa a intrat, ca să tragă lista… Adică, ca să o luăm de la început, a fost un imperativ naţional pentru PSD-PNL să vină şi cu suprapunerea şi cu lista de candidaţi comuni. Au ales un candidat comun care părea ok. S-a văzut că el nu performează şi, mai mult, trage în jos şi lista de consilieri generali şi mai ales lista la europarlamentare, fiind alegerile suprapuse, şi atunci s-a luat decizia asta logică din perspectiva celor două partide să vină cu candidaţi comuni care să maximizeze scorul partidelor”, a spus Nicuşor Dan.
Edilul a mai fost întrebat cum a trăit ca politician şedinţa de 14 ore a coaliţiei de guvernare în care s-a decis ca Gabriela Firea şi Sebastian Burduja să intre în cursa pentru Primăria Capitalei. „Nu mai ţin minte. Peste zi am fost în primărie, după care m-am dus acasă, m-am jucat un pic cu copiii şi m-am culcat. Nu am avut mari… Am văzut-o, bineînţeles, a doua zi dimineaţa am intrat pe internet ca să văd ce s-a întâmplat”, a spus Nicuşor Dan. El spune că, dacă iniţial decizia coaliţiei de a renunţa la candidatul comun la Primăria Capitale a părut o decizie surprinzătoare, s-a dovedit totuşi o decizie corectă, în condiţiile în care candidatul ales nu a fost „convingător”.
„Nu mai puteau să repete experienţa încă o dată. Şi nu există oameni cu notorietate care ar vrea să intre în politică. Şi dacă voiau să aibă un candidat comun dintre cele două partide, aveau aceeaşi problemă de la început, că PSD-ştii nu votau un PNL-ist, PNL-iştii nu votau un PSD-ist”, a mai spus Nicuşor Dan. Primarul Capitalei crede că şi simpatizanţii PNL îl vor vota, „ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”. „Evident că în 2020 eu am fost votat de un public USR-ist şi de un public PNL-ist împreună, în general de un public de dreapta. Domnul Burduja se adresează acestui public, este un membru PNL. Eu am speranţa că chiar dacă simpatizanţi PNL cred că domnul Burduja e mai bun decât mine, pe chestiunea votului util, că deja avem un exerciţiu cu toţii pe alegeri într-un singur tur, mă vor vota pe mine ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”, a afirmat Nicuşor Dan.