ABRUDEAN: „REFORMA PENSIILOR NU ATACĂ JUSTIȚIA, O CONSOLIDEAZĂ. NU PUTEM ÎNCURAJA PRIVILEGII”

ABRUDEAN: „REFORMA PENSIILOR NU ATACĂ JUSTIȚIA, O CONSOLIDEAZĂ. NU PUTEM ÎNCURAJA PRIVILEGII”
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că reforma pensiilor speciale întărește, nu subminează, independența justiției.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că reforma pensiilor speciale întărește, nu subminează, independența justiției. În opinia sa, România trebuie să se alinieze la standardele europene, unde pensionarea are loc după 35–40 de ani de contribuții, nu la 48–50 de ani, cum se întâmplă acum în rândul magistraților.
„E responsabilitatea noastră să restabilim echitatea între cetățeni. Reforma nu slăbește sistemul, ci oprește pensionările timpurii și menține profesioniștii valoroși în activitate atunci când sunt cei mai necesari”, a transmis Abrudean, într-o postare pe Facebook.
El subliniază că reforma nu încalcă independența justiției, ci elimină o logică a privilegiilor nemeritate. Potrivit noii propuneri, magistrații s-ar putea pensiona doar după 35 de ani vechime, la vârsta standard de 65 de ani, cu o pensie de maximum 70% din salariul net.
Reacțiile din sistemul de justiție nu au întârziat. CSM acuză lipsa dialogului și avertizează că măsurile vor crea discriminări între generații și vor destabiliza întregul sistem. În plus, magistrații susțin că pensiile lor sunt folosite ca țap ispășitor pentru problemele reale ale societății.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că reforma prezentată de Ilie Bolojan este o propunere, nu un proiect legislativ, dar a recunoscut că principiile prezentate sunt susținute și de minister.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 16:50 - CSM a dat aviz NEGATIV privind numirea Cristinei Chiriac în funcţia de procuror general! Numirea lui Marius Voineag la DNA, analizată într-o ședință viitoare
- 16:31 - Ediție INCENDIARĂ diseară la 20:55: Culisele Statului Paralel cu Anca Alexandrescu!
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











