La alegerile pentru Preşedintele României şi la alegerile pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot şi prin corespondenţă, prin înscrierea pe un formular online aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 187/2024 ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/28.02.2024 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate a cetăţenilor români în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Preşedintele României sau la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

”Reamintim că la alegerile pentru Preşedintele României şi la alegerile pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot şi prin corespondenţă, prin înscrierea pe un formular online aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă (www.votstrainatate.ro), începând cu data de 1 aprilie 2024. Pentru a se putea înregistra cu opţiunea votului prin corespondenţă, alegătorii români din străinătate trebuie să încarce pe site-ul anterior menţionat şi o copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedeşte dreptul legal de şedere, eliberat de autorităţile statului de reşedinţă”, precizează MAE.

De asemenea, la alegerile pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate pot vota la secţiile de votare organizate în afara ţării numai dacă prezintă un document eliberat de autorităţile străine care atestă dreptul legal de şedere în ţara respectivă.

MAE precizează că lista documentelor care atestă dreptul legal de şedere în străinătate poate fi consultată aici: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/pdf_2024/2024.03.07_omae_373-2024_mof_al_ro_178_din_07.03.2024.pdf

MAE mai subliniază că la alegerile pentru Parlamentul European nu este reglementat cadrul legal pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

Articolul precedentLiderul PMP, Eugen Tomac: ”ALERTĂ!!!!! Se pregătește o mare fraudă electorală!”
Articolul următorLiderii Alianţei Dreapta Unită au cerut, luni, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională referitor la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor