Marți, 4 octombrie 2022, Comisia și Înaltul Reprezentant au adoptat Planul de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a Uniunii Europene pentru perioada 2022-2027, primul cadru de politică pentru un parteneriat strategic cu tinerii din întreaga lume pentru un viitor mai rezilient, mai incluziv și mai sustenabil. Acest plan va contribui la îndeplinirea angajamentelor internaționale, cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite și Acordul de la Paris privind schimbările climatice, printr-o mai mare implicare a tinerilor în cadrul politicilor de acțiune externă ale UE și prin responsabilizarea acestora.
Planul de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a UE se bazează pe trei piloni de acțiune care vor contribui la conturarea parteneriatului UE cu tinerii din țările partenere:
1. Parteneriat menit să mobilizeze: prin care vocea tinerilor să se facă mai bine auzită în procesul de elaborare a politicilor și de luare a deciziilor.
Tinerii solicită și merită o abordare cuprinzătoare pentru o implicare semnificativă, incluzivă și eficace. UE se angajează să susțină vocea și rolul de lider al tinerilor din întreaga lume, în special al femeilor și fetelor tinere, al tinerilor activiști și al organizațiilor de tineret, la toate nivelurile de guvernanță, de la politica internă la forumurile multilaterale, și în cadrul proceselor de elaborare a politicilor UE.
2. Parteneriat menit să capaciteze: combaterea inegalităților și punerea la dispoziția tinerilor a competențelor și a instrumentelor de care au nevoie pentru a prospera.
Tinerii sunt capacitați atunci când le sunt auzite vocile, iar inegalitățile care le afectează viața sunt combătute. UE va continua să susțină transformarea educației la nivel mondial, nu în ultimul rând prin investiții în cadrul inițiativei „Global Gateway”, îmbunătățind accesului tinerilor la oportunități economice, consolidând capacitatea tinerilor de a contribui la dezvoltarea durabilă și la realizarea tranziției verzi și a celei digitale în întreaga lume și promovând sănătatea, bunăstarea mintală și fizică a tinerilor și accesul la sănătatea și la drepturile în materie de sexualitate și reproducere. UE va continua să acorde o atenție deosebită copiilor și tinerilor care trăiesc în contexte de conflict.
3. Parteneriat menit să conecteze: multiplicarea oportunităților oferite tinerilor de a crea rețele și de a face schimb de informații cu colegii lor din întreaga lume.
UE urmărește să promoveze mobilitatea, schimburile și crearea de rețele între tineri ca aspect esențial al dimensiunii interpersonale a strategiei „Global Gateway”. Se urmărește asigurarea diversității și a incluziunii, acordând totodată o atenție deosebită barierelor sociale și economice, decalajului digital și riscurilor legate de dezinformare.
Planul de acțiune pentru tineret în cadrul acțiunii externe a UE va consolida inițiativele în curs și va lansa noi inițiative-cheie pentru tinerii din întreaga lume, de exemplu:
- Inițiativa „Tineretul și femeile în democrație”, în valoare de 40 de milioane EUR, va întări vocea și rolul de lider al tinerilor, al tinerilor activiști și al organizațiilor conduse de tineri din întreaga lume, prin consolidarea drepturilor, a capacitării și a participării acestora la afacerile publice și politice. Inițiativa va sprijini organizațiile locale și tinerii activiști care își desfășoară activitatea în domenii precum supravegherea instituțională, combaterea corupției, observarea alegerilor cetățenești, promovarea reformelor democratice, educația civilă, promovarea dreptului de vot, a libertății de asociere și de întrunire și a drepturilor omului.
- Fondul de capacitare a tinerilor este o nouă inițiativă-pilot cu un buget de 10 milioane EUR, care va oferi sprijin financiar direct inițiativelor conduse de tineri în țările partenere, punând accentul pe punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel local, în special pe cele care țin de mediu și de schimbările climatice, și pe incluziunea tinerilor vulnerabili și marginalizați.
- Academia de tineret Africa-Europa va canaliza un sprijin financiar în valoare de 50 de milioane EUR către oportunități de învățare formală și informală și schimburi pentru tinerii care doresc să își îmbunătățească competențele de conducere și să creeze rețele de factori de schimbare în Africa.
Planul de acțiune pentru tineret se înscrie în eforturile instituțiilor UE de a marca Anul european al tineretului 2022 și dimensiunea sa internațională, punând în lumină rolul important al tinerilor în construirea unui viitor mai bun – mai ecologic, mai incluziv și mai digital.