Traian Băsescu a declarat că PNL ar trebui să fac alianţă la nivel local peste tot, de la primării la consilii judeţene, nu doar unde le convine liberalilor, deoarece „PMP nu e pelerină de vreme rea”. Despre Mihail Neamţu, fostul preşedinte a precizat că are stofă de viceprimar, însă nu ştie dacă doreşte să aibă această poziţie.
„Dacă PNL face alianţă cu PMP să o facă de sus până, ori fiecare ne vedem de drumul lui.
Înţeleg de la primării până la consilii judeţene, locale, peste tot. PMP nu e pelerină de vreme rea unde le convine. Ori mergem pe principiul pe care îl propune PMP şi în alianţa locală să sprijim primarul PNL sau consiliul judeţean PNL, dar dacă ne spune aici ne interesează, aici nu ne interesează, atunci ne vedem fiecare de drumul lui, că nu suntem pelerină de ploaie.
Dacă vor fi corecţi şi nu ne vor face ce au făcut la locale, la Bucureşti, când cu 7 zile înainte de depunerea listelor ne-au anunţat că nu mai e alianţă, deci noi deja avem suspiciuni majore şi o încredere redusă în Ludovic Orban. La prima probă că rămâne acelaşi inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a afirmat Traian Băsescu duminică seara la Digi 24, potrivit News.ro.
Chestionat cine ar fi cel mai potrivit de la PMP să fie viceprimar, Băsescu a spus în glumă: „Cel mai potrivit aş fi eu, dar nu plec de la Bruxelles”.
„Am glumit. Cel care l-ar putea pe Nicuşor Dan în viaţa de zi cu zi la Bucureşti, aş fi eu, dar sunt la Bruxelles. Au crescut destui. Sunt foştii consilieri care ştiu Bucureştiul. Nu văd de ce ar fi refuzat Sebi Moise”, a completat Băsescu.
Întrebat dacă Mihail Neamţu are stofă de viceprimar, Traian Băsescu a replicat: „Stofă are. Nu ştiu dacă are şi dorinţa de a fi viceprimar”.
Ludovic Orban a anunţat că PNL va valida în Biroul Executiv de luni, care va avea loc de la ora 10.00, protocolul de colaborare la nivelul administraţiilor locale cu PMP. Întrebat despre posibilitatea ca MIhail Neamţu să fie viceprimar, liderul liberalilor a precizat că nu este exclusă această variantă.
“Chiar dacă a avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi acestei colaborări. Noi mâine (luni – n.r.) aprobăm în Biroul Executiv un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale. PMP este aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care ne-a dat ceva emoţii. La experienţa pe care o are Traian Băsescu, trebuia să ştie că o asemenea candidatură a redus numărul de voturi pentru candidatul dreptei. Deci suntem deschişi unei colaborări. Sigur, pe alte baze. Dacă ne uităm în ultimii patru ani, vedem că multe hotărâri iniţiate de Firea şi primarii de sector au fost adoptate cu voturile PMP. Noi mizăm pe o susţinere a proiectelor lui Nicuşor Dan”, a declarat Ludovic Orban duminică la România Tv.
Eugen Tomac a anunţat că a propus premierului Ludovic Orban un acord de colaborare în administraţiile locale acolo unde pot fi formate majorităţi de dreapta. El a adăugat că PMP va merge pe cont propriu la alegerile parlamentare.
Sursa: Realitatea Din PMP