Biroul Electoral al circumscripției București a prezentat, marți seară, situația actualizată a candidaților înscriși în cursa pentru fotoliul de primar general. În urma analizei documentației depuse, un al treilea dosar a fost respins, după ce inițial fusese amânat.
Dintre cei 20 de concurenți care au depus dosare de candidatură pentru Primăria Generală a Capitalei, trei au fost scoși din cursă. Este vorba despre Dan Cristian Popescu, Dumitrică Stan și ASR Marcu Maria, toți candidați independenți.

În cazul candidaturii lui Dan Cristian Popescu, fost deputat și viceprimar la sectorul 2 din partea PNL, dar trecut ulterior la PSD, Biroul Electoral a amânat luarea unei decizii, nefiind calr dacă acesta mai este sau nu membru al partidului social-democrat.
De asemenea, Biroul Electoral Municipal a respins două semne electorale ale unor candidaturi depuse pentru alegerile din Capitală.














