Elena Udrea află miercuri care este decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în cazul recursului în casaţie introdus de fostul ministru. Luni, Completul de 5 judecători au amânat pronunţarea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pronunţarea în cazul recursului în casaţie introdus de Elena Udrea.
Fostul ministru al Turismului cere, prin această cale extraordinară de atac, eliberarea în dosarul „Galea Bute” în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a judecat pe fond, luni, recursul în casaţie introdus de fostul ministru Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala Bute”, la 6 ani de închisoare.
Elena Udrea a ajuns joi, 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autorităţile bulgare au decis extrădarea sa.
Elena Udrea s-a aflat în custoria autorităţilor bulgare, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.
Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgşor.
Sursa: Libertatea Zilei