Medicul Cătălin Cîrstoiu, anunțat oficial drept candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Generală a Capitalei, a recunoscut că a discutat cu nașul său de cununie, Traina Băsescu, înainte de a accepta oferta celor 2 partide. Cîrstoiu a mai precizat că nu este un candidat de sacrificiu, așa cum s-a speculat în unele medii politice.

Întrebat de Realitatea Plus dacă nu se teme că a fost aruncat în luptă de PSD pentru a smulge din voturile lui Nicușor Dan și astfel a-i aduce victoria lui Cristian Popescu Piedone, Cătălin Cîrstoiu a reacționat vehement.

“A mă considera așa denotă faptul că nu mă cunoașteți. M-am înscris fiind ferm implicat în proiect și că finalul va fi câștigător. Eu am adus instituțiilor pe care le-am condus o stabilitate. A mă considera un candidat de sacrificiu este o mare greșeală, toate liniile mele comportamentale nu duc spre idea că aș fi o păpușă în mâinile a 2 oameni”, a afirmat Cîrstoiu. 

Managerul Spitalului Universitar a fost întrebat și dacă a vorbit cu nașul său de cununie, fostul președinte Traian Băsescu, înainte de a accepta oferta PSD și PNL.

“Am avut o discuție lungă cu el si ca, într-o familie, mi-a explicat de ce crede e că nu e bine să fac treaba asta, dându-mi argumente strict personale. Nu l-am ascultat, așa cum nu l-am ascultat nici pe tata. Așa sunt eu. Mai importante sunt argumentele care nu țin de mine. Dar întrebați-l pe el (pe T. Băsescu – N.R.) dacă m-ar vota”, a precizat Cîrstoiu. 

Articolul precedentNicușor Dan îl scoate din joc pe Stelian Bujduveanu: Edilul i-a retras viceprimarului PNL principalele atribuții executive
Articolul următorCătălin Cîrstoiu, ironic la adresa lui Rareș Bogdan. Nici Piedone nu a scăpat de ploaia de săgeți a candidatului coaliției