Congresul Naţional al PMP a decis, cu unanimitate de voturi, să convoace un Congres extraordinar al partidului pe 25 martie, pe agendă aflându-se strategia politică a alianţelor, în perspectiva anului 2024 care va fi marcat de patru rânduri de alegeri.

Cei din PMP vor discuta şi despre posibile fuziuni ale unor partide în cadrul PMP şi despre nevoia susţinerii Republicii Moldova, în contextul de securitate actual, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac, pentru News.ro.

”Anul 2024 este un an cu patru rânduri de alegeri, partidul a trecut printr-o perioadă de frământări interne, care au afectat activitatea. Pentru a ne stabili politica de alianţe pentru următoarea perioadă am decis să facem un congres, să consultăm toţi membrii partidului”, a spus Eugen Tomac.

El a precizat că PMP susţine unirea Republicii Moldova cu România, astfel că formaţiunea crea să dea un mesaj politic, prin care să ceară partidelor să ofere suport total Republicii Moldova.

”De asemenea, există partide care doresc să fuzioneze cu PMP şi vom discuta acest lucru”, a mai spus Tomac, el precizând că principala temă este politica de alianţe a partidului.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentAderarea României la Schengen | Eugen Tomac: „Mă declar destul de rezervat cu privire la succesul unui nou demers”
Articolul următorEugen Tomac anunță că a depus la CJUE cererea pentru anularea blocajului aderării României la Schengen