Eugen Tomac a fost ales din nou președinte al PMP, la congresul extraordinar care a avut loc la Sinaia! Tomac a fost singurul candidat, iar moțiunea sa a purtat numele ”PMP – Un nou început într-o Românie creștin-democrată”.
Tomac a primit 421 de voturi din cele 456 exprimate, iar 18 au fost împotriva sa, în timp ce 17 s-au abținut.
”Vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a nu vă dezamăgi. Această echipă va face tot ce îi stă în putință pentru ca nimeni să nu rămână în urmă. O Românie creștin-democrată e una a respectului profund, în care nimeni nu se simte străin în țara lui, ne prețuim valorile și nu cred că avem o țară pe care să o tratăm cu dezinteres.”, a spus Tomac, după vot.
„Vă mărturisesc că nu mă aşteptam să fiu pus din nou în această postură, dar vreau să mă adresez cu acest prilej tuturor membrilor PMP. În politică am învăţat un lucru esenţial pe care ni l-a spus cu multă îndemânare cel care a dat suflul acestui partid, că uneori eşti pus în situaţia de a face ceea ce trebuie, nu ceea ce îţi place. Nu ne aflăm în cel mai fericit moment al existenţei noastre politice, însă, vreau să nu uităm un lucru esenţial, într-o organizaţie politică întotdeauna au dreptate cei care prin mijloace democratice decid care este calea de urmat. Noi, cei care am pus bazele acestui partid, cei care am luptat în campanii grele, pentru ca partidul să îşi păstreze rolul şi rostul pe scena publică românească am luat decizii. Mă onorează din nou încrederea pe care mi-o acordaţi şi asta nu înseamnă că nu înţeleg perfect contextul şi responsabilitatea cu care mă încărcaţi într-un moment atât de dificil”, a afirmat Eugen Tomac.
Eugen Tomac va fi secondat la conducerea partidului de doi președinți executivi, Petru Movilă și Adrian Mocanu, și de patru prim-vicepreședinți: Lucian- Ioan- Titus Morar, George-Mihail Neamțu, Costin-Sebastian Moise și Emil-Marius Pașcan. Din echipa de conducere validată astăzi la Congresul Extraordinar al PMP fac parte, de asemenea, Ionuț Simionca (secretar general), Cătălina-Nicoleta Bozianu, Dorin–Valeriu Bădulescu și Răzvan – Nicolae Sebe (secretari generali adjuncți), precum și vicepreședinții, secretarii executivi și trezorierul.
„Nu îl văd pe Cristi Diaconescu, nu îl văd pe George Simion, nici pe cei 14 parlamenti, nu o văd pe Şoşoacă, nu îl văd Dan Diaconescu, nu îl văd pe Eugen Teodorovici. Ce perspectivă măreaţă, glorioasă pentru acest partid, în viziunea unora care l-au condus din greşeală. Când nu ai direcţie, obiective, nu ai nimic concret, nu ai decât să te duci cu capul în zid. Nu ai nicio perspectivă, eşti ca o corabie în voia valurilor cu cârma stricată. Vă daţi seama cu ce aberaţie defilează acum în spaţiul public, că un alt preşedinte de partid, care îşi tratează subalternii parlamentari de maniera vacilor furajate luând 14 de aici îi plasăm în alt grajd şi vor reprezenta de mâine PMP ca să ce?”, a transmis Marius Paşcan.
„A fost un an dezastruos pentru PMP, nu am existat, în afară de negocierile cu Bulgaria. Realizări? Zero. Bun negociator, omul negociază cu el în oglindă, chiar am înnebunit de tot? Care e beneficiul partidului? Nu e personal cu dânsul, e într-adevăr o valoare, dar pe negocierile lui, nu ca lider politic. Ne-am antrenat aşa bine că am ajuns impotenţi politic, nu mai ştim cine suntem. Nu vorbim de Basarabia, de proiecte. Care a fost soluţia? George Simion? Ce să fac cu George Simion. Ne-am preluat programul cu Basarabia şi Bucovina, naţionalis, creştin-democraţie. Unde pot să mă duc cu Simion? Poate la Disneyland. Ăsta e proiect politic? Unde pot să mă duc cu ăla pe stradă”, a afirmat Florian Bichir.
În data de 12 ianuarie a avut loc un Colegiu Naţional al PMP, la care s-a decis convocarea congresului pentru alegerea unei noi conduceri naţionale.
Sursa: Realitatea Din PMP