Cristian Diaconescu a decis să aibă o întâlnire online cu membrii PMP, inclusiv cei din Diaspora, vineri, 21 ianuarie, la ora 20.00.

”Consider necesar ca, după o perioadă tulbure, să mă consult cu absolut toți colegii mei din țară și străinătate, fără a mă limita strict la organele de conducere ale partidului. Pentru mine, în calitate de președinte, fiecare membru PMP este important și are un cuvânt de spus. Principiul transparenței a fost cel după care m-am ghidat în toate pozițiile publice și politice în care m-am aflat și tocmai de aceea am decis să procedez astfel și să nu particip la întâlnirea restrânsă de la Sibiu. Membrii PMP, cei care au intrat și rămas în Partidul Mișcarea Populară din convingere și au achiesat la valorile și principiile noastre, nu trebuie să afle din surse terțe ceea ce se discută în aceste zile în interiorul partidului.”, precizează șeful PMP.

Totodată, Diaconescu spune că a ajuns la o înțelegere și cu fostul său șef, Eugen Tomac.

”Totodată, mă bucură foarte mult și mă încurajează mesajul de normalitate dat, în această dimineață, de către domnul Eugen Tomac, din care înțeleg că a decis ca toată lumea să înceteze luptele interne și să muncească pentru binele și viitorul partidului și îl invit, încă o dată, să transmitem acest mesaj de chemare la unitate într-o conferință de presă comună.

Cred cu tărie că alături de toți colegii din partid, din toate eșaloanele, putem să repunem Partidul Mișcarea Populară pe harta politicii românești și putem impune proiectul România respectată ca proiect de țară.”, a adăugat Diaconescu.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentLege| Gospodăria țărănească va putea fi scutită de plata impozitului pe terenuri și clădiri
Articolul următorLudovic Orban aruncă NUCLEARA despre JAFUL din energie și dosarul UNIFARM! Dezvăluiri la Culisele statului paralel, duminică, ora 21.00