Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a precizat că, în mandatul său de președinte al partidului, nu va exista o fuziune prin absorbție cu PNL.
„Vreau să spun foarte clar. În mandatul meu, Partidul Mișcarea Populară nu dispare. Și, din acest punct de vedere, în acest moment, nu se pune în discuție niciun fel de asociere într-o formă prin care partidul ar ieși de pe scena politică în relație cu orice alt partid din România. Spun acest lucru și plec de la un argument, după părerea mea, de bun simț. Avem 2.200 de aleși locali și 50 de primari.
Suntem al treilea partid din punctul de vedere al reprezentării la nivelul comunităților locale. Este o resposabilitate extraordinară din această perspectivă, iar dialogul cu partidul de guvernământ – și salut disponibilitatea Partidului Național din acest punct de vedere – se va referi în special la aspecte care țin de cooperarea la nivelul autorităților locale și în ceea ce privește comunitățile. (…) Atunci când ai 2.200 de aleși locali și de capacitatea acestora de a-și îndeplini mandatul pentru care au fost aleși. Deci, acesta este conținutul dialogului.”, a declarat Diaconescu.
Sursa: Realitatea Din PMP