Oamenii din grupul de la Gorj, adunați în jurul lui Dan Vîlceanu și puși în funcții cheie de premierul SUPERMAN Florin Cîțu, par să nu se teamă nici de instituțiile de control ale statului. O dovadă este ascensiunea și acțiunile lui Horațiu Gorun, ajuns secretar general al Guvernului, după ce a fost plasat în cercurile puterii de tatăl său, un baron universitar din Târgu Jiu.
Consultantul politic Dorin Iacob susține cu un element comun al oamenilor din grupul de la Gorj este că au ajuns în sferele puterii datorită familiilor, fiind practic a 2-a generație de potentați locali. Dacă firmele și influența ministrului de Finanțe Dan Vîlceanu s-au ridicat pe afacerile de familie cu Complexul Energectic Oltenia, în cazul secretarului general al Guvernului, Tiberiu Gorun, cheia succesului este tatăl acestuia, fost inspector general scolar în Gorj și apoi rector al Universității de stat din Tg. Jiu.
“Tatăl lui Gorun este un om extrem de influent și abuziv, practic stăpânește Universitatea. A fost de 2 ori rector si când nu s-a mai putut, a devenit președintele Senatului Universității, acolo e plin de neamuri si cunoștințe. Este celebră povestea unor lucrări pe bani europeni, 10 ani s-a construit universitatea de acolo, cu 2 luni înainte de termen s-a reziliat contractul cu firma de construcții pentru că nu le-ar fi ajuns banii, s-a cerut o suplimentare, după care s-a semnant contract cu aceeași firmă, dar pe mai mulți bani. E de notorietate în oraș că o scară la universitate ar fi costat 1 milion de euro.
A venit Curtea de Conturi în control, inclusiv pentru o deturnare de fonduri, pentru că s-au jucat cu bursele studenților, s-au constat niște lucruri și li s-a fixat un termen să vină cu explicații și documente, iar când au revenit inspectorii CC li s-a spus că niște hackeri ar distrus contabilitatea și bazele de date. Suntem în același film ca în cazul familiei Vîlceanu,” a explicat Dorin Iaco, la Culisele Statului Paralel.
Ajuns mâna dreaptă a lui SUPERMAN CÎȚU, Tiberiu Gorun și-a adus cu el ECHIPA FANTASTICĂ
Dorin Iacob a mai sesizat un aspect legat de activitatea din guvern a lui Tiberiu Gorun care amintește mult de cazul Liviu Dragnea și angajatele fictive de la DGASPC Teleorman, din cauza căruia fostul lider PSD a ajuns în spatele gratiilor.
“Dl. Gorun își ia 2 consilieri. Unul e Octavian Pătru, cel care a încercat să facă o afacere cu 2,3 milioane de lei, să asigure mâncare într-un program de formare de personal, afacerile acelea cu fonduri europene din care România a ieșit cu mare scandal. A fost și o speță acolo, “noroc” că s-a opus niște oameni.
Un al doilea domn este Marian Vintilescu, care este consilier al secretarului general al Guvernului, în București – Piața Victorie, dar este tot timplu și acasă, la Tg. Jiu, pentru că este directorul administrativ al Universității. Cum poate să fie la program, în același timp, și la București si la Tg.Jiu? Noi credem că dacă insistăm poate se sesizează și își pun această întrebare și procurorii.” a mai afirmat Iacob.