Europarlamentarul Dan Motreanu susține că țara noastră va beneficia de 14 milioane de euro din Fondul de solidaritate al UE (FSUE), banii fiind destinați compensării unor cheltuieli efectuate pentru combaterea pandemiei COVID-19.

“Am aprobat prin vot în plenul Parlamentului European decizia de a mobiliza peste 397 milioane EUR din FSUE pentru 17 țări UE (inclusiv România) și trei țări în curs de aderare, sprijin acordat în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19.

Imagine
 
României îi este alocată suma de 13.926.870 EUR din bugetul UE pentru exercițiul financiar 2021. Finanțarea va sprijini o parte din cheltuielile publice cu echipamentele de protecție, sprijinul de urgență acordat populației și măsurile de prevenire, monitorizare și control al răspândirii bolii.
FSUE este principalul instrument de care dispune UE pentru a face faţă catastrofelor naturale majore şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu regiunile din Europa afectate de dezastre. Fondul a fost creat ca reacție la inundațiile devastatoare care au lovit Europa Centrală în vara anului 2002. De atunci, fondul a fost utilizat în cazul a 80 de dezastre de diverse tipuri, sprijinind 24 de ţări europene cu o suma totală de peste 5 miliarde de euro. Anul trecut, domeniul de aplicare al fondului a fost extins pentru a acoperi și urgențele de sănătate publică de importanță majoră”, a precizat Motreanu. 
 
 
 
 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSorin Cîmpeanu: „Elevii nu sunt obligați să meargă la școală împotriva voinței lor sau a părinților”
Articolul următorLiderul PMP, Cristian Diaconescu: Doamna Dăncilă n-are nicio deschidere la nivelul UE