Fostul ministru Elena Udrea, arestată preventiv în Bulgaria, a transmis miercuri un mesaj în care susţine că este „arestată ilegal”și că măsura arestării sale încalcă Constituţia României.

“Vă mulţumesc tuturor celor care aţi înţeles că sunt arestată ilegal, cu încălcarea Constituţiei României şi a Deciziei CJUE, deopotrivă! Vă mulţumesc tuturor celor care mă susţineţi direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimaţi în mod public. Este nu doar cauza mea, ci şi cauza apărării Constituţiei. Implicarea voastră îmi da putere să trec peste acest greu moment şi îmi da speranţa că nedreptatea şi nelegalitatea la care sunt supusă, vor lua sfârşit în curând”, este mesajul transmis de fostul ministru Elena Udrea şi postat pe Facebook de partenerul său, Adrian Alexandrov.

Udrea face referire şi la fiica sa:

„Le mulţumesc tuturor celor care se roagă pentru mine şi fetiţa mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mama pentru a două oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine, şi care acum înţelege că mama ei nu mai este acasă, deşi i-am promis că vom fi de Paşte împreună! Vă întorc gândurile bune şi mă rog la rândul meu, ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, mai spune Udrea.

Sursa: Mediafax