Apropiatul congres anunțat unilateral pentru alegerea președintelui PMP, decis de aripa Eugen Tomac, tulbură din nou apele și scoate la iveală intenții nebănuite. Analiștii politici susțin că, prin Eugen Tomac, partidul ar fi „predat” celor de la AUR, în schimb, prin Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și de Justiție, s-ar păstra linia unei creșteri politice necesare. Lucru confirmat de mai mulți membri PMP, care consideră că puciul pus la cale de Eugen Tomac „închide partidul”.

Mai multe voci din politică vorbesc despre o încercare de preluare prin orice mijloace a PMP de către Eugen Tomac, care ar asigura astfel un culoar liber pentru AUR. Dar fostul consilier al președintelui Traian Băsescu ar dori să-și asigure un loc în continuare și să ofere liberalilor ștampila PMP, prin fuziunea cu PNL. 

În același timp, prin rămânerea PMP sub conducerea lui Cristian Diaconescu, partidul și-ar asigura șansa de unui curent conservator, în dauna unuia naționalist.

Eugen Tomac este intens criticat de membrii PMP, numit deseori „pucist” din cauza măsurilro luate pentru a îndepărta posibilii rivali care ar vota cu Cristian Diaconescu la congresul partidului anunțat pentru 19 februarie. Decizia organizării unui congres pe 19 februarie nu a fost recunoscută de Cristian Diaconescu. Acesta l-a și averitzat pe Eugen Tomac, transmițând că nu va permite, cât va fi președintele PMP, „ca ambițiile individuale ale câtorva să predomine interesului colectiv al PMP”, partidul având „o șansă reală ca prin unitate și păstrarea unei “coloane vertebrale” să devină o alternativă viabilă pentru electoratul de dreapta. PMP are strategia sa proprie, nu copiază acțiunile altor partide, nu face alianțe “de frică” sau parteneriate conjuncturale în funcție de “cum bate vântul” guvernării. Oricine nu reușește să accepte său să înțeleagă poziționarea actuală a conducerii PMP este invitat să își dezvolte propria cale, în afara structurii de partid”. C. Diaconescu a fost ales pe 7 martie 2021 preşedinte al Partidului Mişcarea Populară.

Chiar și în recentul scandal al agresării consilierei USR de la Mogoșoaia de către consilierii PMP și PNL, Eugen Tomac este acuzat că nu a luat o măsură imediată, singurul care a cerut suspendarea consilierului PMP pentru incidentul de la ședința Consiliului local fiind Cristian Diaconescu.
Lucian Iliescu îl acuză pe Eugen Tomac că „l-a protejat” pe „consilierul infractor de la Mogoșoaia.
Ceva în plus cu privire la scandalul de la Mogoșoaia, în care un nemernic de individ (încă consilier local PMP) a agresat o colegă de la USR. Președintele PMP Cristian Diaconescu i-a cerut statutar excluderea din partid”, a scris acesta într-un mesaj pe Facebook.
Acesta relatează de mutările făcute de Eugen Tomac pentru pregătirea terenului în vederea câștigării congresului anunțat pentru 19 februarie.
„În ultimele zile, de când scriu public de situația din PMP, primesc zeci de telefoane de la membrii de partid, necajiți și indignați de manevrele din PMP care au dus partidul în afara parlamentului”, scrie Lucian Iliescu.
„Eugen Tomac, Îți dorești să te realegi președinte încălcând legea? Fie ea și a partidului.

Normal…, doar ești obișnuit cu d’astea!!
Chiar nu poți mai mult?
Pe liniște, am înțeles asta cu toții!
Nu trebuie sa știe nimeni, ,batista pe țambal’. Ne vărsăm în PNL încolonați în ritmul stabilit de tine.
Eugen Tomac,
Simplii membri de partid știu asta?
Asta cu.., desființarea și fuziunea?
Îți spun eu, habar n-au!
L-ați blocat pe Cristian Diaconescu pe toate grupurile interne să nu vadă nimeni ce scrie.
Cam asta este respectul față de funcțiile alese! Zero barat.
Cu toate astea, ai rămas credibil în mica ta ,gașcă’ din partid.
Oare de ce? Viitorul ciolan este mult mai important decât ,niște’ sute de mii de români care și-au dat votul pentru PMP”, mai spune Lucian Iliescu, care îi cere să răspundă la câteva întrebări legate despre mișcările pe care le provoacă în partid:
„Eugen Tomac, ce le vei explica pmp-iștilor după 19 Februarie?
1. Consiliul Național convocat nestatutar
2. Presiuni pentru demisia președintelui ales
3. Denigrari zi de zi
4. Climatul ostil printre membrii
5. Minciuni și intoxicări în presă.
6. Consilieri și membrii excluși abuziv
7. Neprezentarea situației financiare
8. Alianțe locale fără încuviințarea președintelui
PMP este azi un partid nefuncțional care nu își poate plăti facturile curente dar în schimb calendarul fuziunii face progrese conform purtătorului de cuvânt PNL care mai așteaptă doar congresul”.
Fostul senator îi cerea în urmă cu aproape două săptămâni, prin intermediul unei scrisori deschise, să explice cât de „corect” este ce „faci PMP-ului”.
„5 întrebări pentru un loc eligibil.
Este corect ce faci PMP-ului?
Azi se împlinesc 7 zile de minciună zilnică, servită de Eugen Tomac, ‘fraierilor’ care, încă îl mai ascultă.
Cine să te mai creadă Eugen Tomac?
Se adeverește pe zi ce trece și apar informații și dovezi ca ai orchestrat un puci împotriva președintelui legitim al PMP, Cristian Diaconescu, omul care are 17 % în sondaje.
1. La ,adunarea’ convocată de tine, vreo 10 președinți de organizații au cerut congres fără vreun motiv, cu aceleași cuvinte, de zici că le aveau notate pe hârtie!! Este corect?
2. Ai negat că nu ai nici o implicare, dar (sms-urile de la Mureș, te-au dat de gol); acolo se vorbește de preluarea partidului de către tine. În plus, de acolo au venit și primele jigniri adresate președintelui Cristian Diaconescu care a fost comparat cu Ceaușescu și invitat să plece din ,casa voastră’. Despre jignirile trezorierului ,pigmeu’ ce spui? Este corect?
3. Ai încercat să faci un sondaj de opinie pe care ,gașca’ ta l-a măsluit,(sect 3, București), unde Cristian Diaconescu te-a bătut cu tot VPN-ul tau!!
Tembelii ăia de la 3, încă așteaptă să-i lauzi! Este corect?
4. Ne spui ca este exclusă fuziunea cu PNL
Cum îți explici că purtătorul de cuvânt al PNL, așteaptă continuarea negocierilor dupa congresul din 19 februarie?
Minte PNL sau minți tu?
Cine a discutat cu PNL, atâta timp cat președintele PMP Cristian Diaconescu nu are habar de vreo negociere? Este corect?
5. Le-ai promis unor colegi cu bună știință funcții nestatutare.Ai facut asta să îți bați joc de ei? De ce? Este corect?
Eugen Tomac, ai reușit să împarți PMP în două. De ce?
Ceva nu se leagă în toate acțiunile tale!!!
Traian Basescu tace, tu faci pe neștiutorul, pnl-iștii bagă ,bățul prin gard’ să țină subiectul fuziunii cald iar majoritatea semnatarilor puciului tac. De ce? Este corect?
În final îți spun că din cauza puciului tău, PMP nu poate să-și mai plătească angajații și facturile curente de funcționare.
Eugen Tomac, ai închis partidul.
Este corect?”, a conchis Iliescu în scrisoarea deschisă din 19 ianuarie.
 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentSondaj CURS: Datele care agită apele. Toate calculele politice, date peste cap
Articolul următorAmbasada SUA din România: Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de Rusia