Președintele PMP, Eugen Tomac, el însuși originar din Ucraina, îi cere premierului Nicolae Ciucă să permită intrarea refugiaților ucrainieni doar pe baza actului de identitate.
„Domnule prim-ministru,
Traversăm vremuri cumplite, ce necesită decizii curajoase și soluții imediate. Vă solicit, prin urmare, să dispuneți măsuri și acțiuni urgente pentru a-i ajuta pe vecinii noștri care fug din calea războiului.
La frontierele României sunt cozi de zeci de km. Cetățenii statului vecin nu au altă cale decât să se refugieze în țara noastră. Sunt mame cu copii și femei în vârstă, bărbaților până în 60 de ani fiindu-le interzis să părăsească Ucraina.
Având în vedere că accesul în România se face doar pe baza de pașaport, consider că în asemenea cazuri este necesar să aplicăm rapid acordurile internaționale privind situațiile de urgență, astfel încât să le permitem cetățenilor statului vecin intrarea în România pe baza buletinului de identitate (pașaport intern) sau alte acte care atestă identitatea. Astfel vom putea răspunde unei nevoi reale de sprijin umanitar.” a postat Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.
Sursa: Realitatea Din PMP