Europarlamentarul Eugen Tomac, unul dintre aleșii europeni care au semnat scrisoarea prin care cer demisia lui Borrell, a declarat marți, la B1 TV, că vizita șefului diplomației UE la Mscova a fost total inoportună, întreaga Uniune Europeană fiind umilită de Rusia.
”Am fost printre primii care au susținut, din clipa în care s-a urcat în avion și a plecat spre Moscova ministrul de Externe al Uniunii Europene, domnul Borrell, că această vizită este complet inoportună. Am avut această înșiruire de evenimente rin care Rusia a demonstrat foarte clar că nu vrea sub nicio formă să respecte ideea de democrație. Kremlinul a dorit să lichideze una dintre cele mai credibile voci din opoziție, pe Navalnîi, cu acel noviciok. Rezultatul acestei demonstrații este că Navalnîi se întoarce la Moscova, regimul îl reține și îl și condamnă. Măsura pe care trebuia să o adopte Uniunea Europeană în această situație este una singură, și anume să adopte sancțiuni extrem de severe împotriva apropiaților lui Putin și împotriva admministrației de la Kremlin. Or, Borrell a ignorat toate aceste avertismente primite din partea guvernelor Uniunii Europene, implicit din partea Parlamentului, și a decis, ca un începător în politică externă, să efectueze cu orice preț această vizită la Moscova.
La Moscova n-a fost umilit un singur om, fie el și Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă. La Moscova a fost umilită întreaga Uniune Europeană pentru că știm că Putin disprețuiește UE. A folosit acest prilej pentru a demonstra cât de cinic este în relația cu UE. Din acest punct de vedere, nu există nicio scuză să te duci într-un moment de asemenea criză și să primești o palmă atât de dură din partea diplomației de școală sovietică pe care o reprezintă Lavrov”, a declarat Eugen Tomac.
Întrebat dacă în acest caz poate fi vorba despre o bună intenție prost aplicată de către Josep Borrell, Eugen Tomac a răspuns: ”Borrell nu este un începător în politică, a fost și președinte al Parlamentului European. În schimb, are o imagine extrem de deformată despre Moscova și realitățile Rusiei de astăzi, el fiind un filosovietic la vremea lui. Acum a crezut că poate impresiona Moscova prin abordarea pe care o are în plan personal, că altă explicație nu am.
Rusia ignoră complet diplomația europeană și a oferit, prin această vizită tot ce este mai rău în raport cu UE, prin modul cum l-a disprețuit pe Borrell. De aceea, noi, un grup de aproape 80 de parlamentari, foarte mulți dintre noi și români, am cerut președintei Comisiei Europene să-l demită pe Borrell pentru că asemenea erori în diplomație costă enorm. (…) Uniunea Europeană trebuie să vină cu niște măsuri pe măsura acestei abordări pe care a avut-o Kremlinul”.
Sursa: Realitatea Din PMP