Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că în Uniunea Europeană există un curent anti-românesc, însă trebuie să ne uităm cu atenţie de unde a fost generat acesta, anunță Agerpres.
Europarlamentarul PMP a fost întrebat de presă despre cazul românului care i s-a refuzat cazarea la un hotel din Olanda din cauza naţionalităţii.
Potrivit liderului PMP, cauza acestui curent din Uniunea Europeană ar fi “grupurile infracţionale româneşti”, care au săvârşit “infracţiuni de neacceptat”, cu consecinţe “extrem de neplăcute”.
Liderul PMP a afirmat că “a discutat cu colegii din Olanda”
“Şi eu mă simt extrem de neplăcut când văd că există conaţionali de-ai noştri care nu respectă legislaţia statelor în care locuiesc”, a menţionat eurodeputatul Eugen Tomac.
Întrebat dacă a luat, ca europarlamentar, o poziţie în acest sens şi în ce a constat aceasta, liderul PMP a afirmat că “a discutat cu colegii din Olanda”.
Totodată, Tomac a subliniat că hotelului din Olanda, care a refuzat cazarea cetăţeanului român, “i s-a ridicat licenţa” şi “a fost scos de pe site-ul de rezervări turistice pe care cetăţeanul român şi-a făcut rezervarea”.
Sursa: Realitatea Din PMP