Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat duminică, pentru un post TV, că Guvernul Ciucă se împrumută cu cei mai scumpi bani din UE. Acesta a mai susținut că de la 1 ianuarie până acum ne-am împrumutat cu 10 miliarde de euro, în condițiile în care UE ne pune la dispoziție zeci de miliarde.
Tomac s-a arătat apoi uluit de declarația președintelui PSD, Marcel Ciolacu, potrivit căruia statul român nu are capacitatea de a absorbi toți banii europeni pe care Uniunea ni-i pune la dispoziție. „Păi, atunci de ce plătim o armată de milioane de funcționari publici?”, a fost întrebarea liderului PMP.
„Vă spun eu ce trebuie să facă Guvernul și nu face. Face un lucru foarte greșit pentru că se împrumută cu cei mai scumpi bani din UE, iar de la 1 ianuarie până în prezent ne-am împrumutat cu peste 10 miliarde de euro, în condițiile în care avem de atras încă 15 miliarde de euro din exercițiul bugetar trecut și încă 80 de miliarde de euro de la UE.
Asta trebuie să facă Guvernul, să aducă acești bani în țară pentru a păstra locurile de muncă pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite și pentru a avea bani de pensii și salarii majorate. Asta nu face Guvernul.
Faptul că cu o senitătate incredibilă iese liderul PSD, dl Ciolacu, și spune că statul nu are capacitatea de atrage acești bani pe mine mă sperie că e incredibil acest mesaj. Păi, atunci de ce plătim o armată de milioane de funcționari publici?
În momente de criză, Guvernul trebuie să fructifice banii pe care îi avem la dispoziție”, a declarat Eugen Tomac
Sursa: Realitatea Din PMP