Europarlamentarul Eugen Tomac i-a felicitat pe cei de la Forţa Dreptei şi de la USR pentru că au „refuzat biletul otrăvit” prin care preşedintele Klaus Iohannis le-a „cerut să urce în acelaşi tren cu PSD”, informează NEWS.RO.
„Ce vedem acum este o dezlănţuire absolut respingătoare din partea acestui PSD care a luat, din păcate, ceea ce a mai rămas din PNL în remorca sa şi crede că poate face orice îi trece prin cap cu această ţară. (…) Trebuie să le arătăm celor din PSD şi anexelor create că România nu poate rămâne pradă în faţa acestor jocuri mizerabile”, spune eurodeputatul. „Vă felicit pentru că aţi avut curajul să rupeţi un bilet otrăvit pe care vi l-a transmis Klaus Iohannis, dar prin care v-a cerut să urcaţi în acelaşi tren cu PSD şi l-aţi refuzat. Pentru asta vă felicit, sunteţi oameni adevăraţi de dreapta!”, a afirmat Eugen Tomac sâmbătă, la conferinţa partidului Forţa Dreptei, adresându-se participanţilor la conferinţă, dar şi invitaţilor precum Nicuşor Dan sau Claudiu Năsui (USR.)
„Unii nu mai cred în nimic, nu mai cred în valori, trecutul este doar o lozincă. Pentru dvs. trecutul României, ceea ce au oferit înaintaşii noştri, ceea ce ne-au lăsat drept moştenire reprezint adevărate repere şi de aceea am acceptat cu foarte multă plăcere să vin să transmit astăzi mesajul Partidului Mişcarea Populară, un partid care îl respectă enorm pe domnul preşedinte Ludovic Orban, pentru că este un politician patriot. Sunt foarte puţini politicieni în România despre care poţi vorbi că sunt patrioţi şi adevăraţi oameni de stat. Şi vă felicit pentru că aţi avut curajul să porniţi la un nou drum, un drum plin de provocări, un drum plin de încercări, dar pe care trebuie, sunt convins, să-l parcurgem împreună”, a mai afirmat liderul PMP.
Klaus Iohannis a fost criticat
El l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că „spre Cotroceni, când te uiţi, simţi cum doar cineva stă şi se bronzează la soare, pentru că acolo nu se întâmplă absolut nimic”.
Referindu-se la PSD, Eugen Tomac a afirmat că „ce vedem acum este o dezlănţuire absolut respingătoare din partea acestui PSD care a luat, din păcate, ceea ce a mai rămas din PNL în remorca sa şi crede că poate face orice îi trece prin cap cu această ţară”.
Tomac se arată convins că la alegerile din 2024 partidele de dreapta pot „scrie istorie”.
„Trebuie să le arătăm celor din PSD şi anexelor create că România nu poate rămâne pradă în faţa acestor jocuri mizerabile. Eu vă spun că perspectiva de unire a forţelor de dreapta îi bagă în corzi”, adaugă Eugen Tomac.
Sursa: Realitatea Din PMP