Să spunem lucrurilor pe nume: războiul agresiv al Rusiei în Ucraina nu are valențele unui conflict izolat, aflat la periferia realității politice cotidiene. Vorbim despre un actor politic impredictibil care joacă după reguli ce contravin status quo-ului internațional. Atât istoria cât și evenimentele recente ne reamintesc că Rusia, prin violență endemică pe care o perpetuează, fie ea de natură militară sau hibridă, reprezintă efectiv o amenințare centrală la adresa arhitecturii și securității europene și internaționale. Dacă Ucraina cade, urmează restul Europei.

În calitate de deputat în Parlamentul European, am fost printre cele mai consecvente voci în evidențierea pericolului reprezentat de Rusia pentru România și pentru Uniunea Europeană. Fiind direct vizată și aflându-se printre țările estice din linia întâi, România nu se poate sustrage din această conversație.

Interferențele hibride ale Rusiei la nivelul societății românești sunt înfloritoare. Pentru a le identifica, este suficient să ne uităm la progresia populismului naționalist și eurosceptic în rândul anumitor formațiuni politice românești care vehiculează mesaje de natură să divizeze românii, să îi îndepărteze de valorile europene, să încetinească dezvoltarea economică a societății și să îi împingă către idealul auto-suficienței naționaliste care ar duce la un deznodământ cert: polarizați și îndepărtați de UE, România să devină o pradă mai ușoară pentru Rusia.

Nu suntem singurii în această situație. Mașinăria de interferență străină a Rusiei vizează procesele democratice europene în ansamblul lor, precum și pe cele de la nivelul tuturor statelor membre. Sprijinirea și finanțarea partidelor radicale și extremiste în interiorul și în afara UE pentru a submina democrații, pentru a polariza și diviza cetățenii cu scopul catalizării de implozii politice din interiorul societății reprezintă deja un modus operandi rusesc bine-cunoscut. Dacă adăugăm dezinformarea și propaganda rusească constantă, care lucrează pe toate fronturile posibile, avem rețeta diligentă pe care Putin o aplică în războiul hibrid împotriva Europei: distrugerea Uniunii Europene chiar din interiorul ei, prin instrumentele sale democratice.

Dat fiind contextul amenințării cronice rusești, este momentul ca Europa să reflecteze serios la suveranitatea sa energetică, alimentară, digitală și industrială pe termen lung. Și, având în vedere propriile noastre interese de securitate, România ar trebuie să fie printre vocile care promovează o Europă mai puternică și mai unită. În același timp, este momentul ca UE să își regândească strategia de securitate pentru a se echipa cu toate instrumentele necesare să facă față multiplelor provocări de natură geo-strategică, menținând în același timp o relație strânsă cu NATO și cu partenerii săi transatlantici.

În contextul campaniilor electorale din acest an, să nu ne lăsăm tentați să îmbrățișăm răspunsuri facile la probleme stringente, scurtătură care ne-ar întoarce spre interior și ar cauza dezbinare. Pe scurt – să nu facem jocul Rusiei. Noi, românii, trebuie să rămânem vigilenți, să identificăm cele mai bune și cele mai realiste soluții la nevoile noastre stringente dar și la cele pe termen lung, astfel încât să rămânem uniți, fideli Europei și valorilor sale. Gargara politică, demagogia și populismul sunt periculoase prin lipsa lor de acțiune și prin superficialitate. Problemele grele nu au niciodată soluții simple.

Suntem într-un moment important în istoria noastră. Avem nevoie de politicieni vizionari, nu de oameni mici.

Susțineți singură alianța de Dreapta din România care i se opune lui Putin și apără cu demnitatea interesele României în Parlamentul European.

Votați pe 9 iunie Alianța Dreapta Unită!

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentSondaj INSCOP: Intențiile de vot la locale și europarlamentare, cu două săptămâni înainte de alegeri. Repoziționare pe scena politică
Articolul următorAre 100 de ani și vrea să fie votat. Date surprinzătoare de la Autoritatea Electorală Permanentă