Legea piețelor digitale este o oportunitate unică de a controla giganții digitali și de a sprijini IMM-urile din sectorul editorial European, transmite Dan Motreanu(PNL,PPE) “Am votat ieri în favoarea a două amendamente care permit consumatorilor europeni să poată alege din ce magazin online achiziționează conținuturi (de exemplu, cărțile electronice), indiferent de dispozitivul pe care îl dețin.”
Dorim interoperabilitatea conținutului digital, a serviciilor sau a produselor achiziționate în mod legal de către utilizatorii finali, indiferent dacă acestea au fost achiziționate prin intermediul unei mari platforme (de exemplu, Amazon) sau prin intermediul unui furnizor terț care oferă conținut, serviciu sau produs digital similar.
Marile platforme furnizează și activități de comerț cu amănuntul sau de distribuție destinate utilizatorilor finali. Aceste servicii concurează cu utilizatorii comerciali ai serviciului de platformă de bază și pot contribui în mod semnificativ la dezechilibrul de pe piață. De aceea, am votat în favoarea unui amendament care extinde și la aceste servicii obligațiile aplicabile serviciilor de platformă de bază, precizează eurodeputatul.
Sursa: Realitatea de Ialomita